Ciprian Șerban are timp de Facebook. E normal, stăm acasă, rezolvăm ce avem de rezolvat mult mai repede, iar timpul liber parcă are niște ore în plus.

Din nou se discută politică în vremea coronavirusului. De multe ori mă gândesc că, în urma unui scenariu apocaliptic, dacă pe planeta asta a rămâne doar doi politicieni, s-ar omorî între ei. Și nu oricum, ci foarte rapid, profitând parcă de sfârșitul lumii. Oricum se omoară, chit că e doar virtual, chit că se întâmplă ce se întâmplă.

Nu știu dacă e vorba doar de interese politice, de prea mult stat acasă, sau de săpături adânci în trecutul cuiva. Prea mult timp liber strică. Prea mult gândit strică. Iar când ai și prea mult timp liber și crezi încă în teoria conspirației care a tot fost discutată, îți poți etala deja talentele poetice și pe Facebook. Ciprian știe mai bine.

Pentru că, mai nou, pe Facebook se întâmplă tot. Se plânge lumea că se plictisește, că zilele sunt prea lungi și activitățile curente prea monotone, că e rutină, că e lipsă de socializare.

În cazul lui Ciprian Șerban, toate văicărelile de mai sus sunt demontate într-un singur status. El are timp. El poate, fără să fie magician. Că-i place încă să creadă în magie, că evită să citească, dar preferă să scrie compuneri lungi, îl las pe el să vorbească:

”Ce ghinion pe acest popor încercat de istorie, și totuși atât de puternic, să fie condus, în aceste vremuri cruciale pentru tot ce înseamnă umanitate, credință, sănătate, economie, VIAȚĂ, de oameni incompetenți, dușmani ai poporului român, oameni care au ținut cu orice preț să conducă și care, cu fiecare vorbă rostită, cu fiecare acțiune întreprinsă demonstrează că sunt total depășiți de situație, că nu știu și nici nu vor să concretizeze ceva din ce spun.

Mă uit îngrozit la prestația doamnei Violeta Alexandru. Ce caută acest om în Guvernul României? Acest om vândut străinilor are drept de decizie asupra românilor atât de loviți în această perioadă! Hotărăște măsuri pentru cei trimiși în șomaj de angajatorii care își opresc sau reduc activitatea din cauza pandemiei de coronavirus… dar la cei ale căror contracte au fost reziliate sau care au fost trimiși în concediu fără plată, se gândește doamna ministru?

Am vrut să văd cine este omul spre care se îndreaptă speranțele a sute de mii de români ale căror venituri au fost reduse ori sistate în această perioadă a stării de urgență. Sunt furios, mâhnit și îngrijorat. Politica lui George Soros este aplicată în România de omul său de încredere.

Violeta Alexandru și-a construit carieră și o situație materială de invidiat ca om de încredere, cu putere de decizie în ONG-ul finanțat de George Soros prin Fundația Soros, Asociația Pro Democrația.

Violeta Alexandru, cea care îi îndemnă pe români să strângă cureaua, să trăiască modest, cu lipsuri și în sărăcie, în timp ce ea câștiga venituri substanțiale printr-o altă organizație non-guvernamentală, înființată chiar de ea în 2001, Institutul Pentru Politici Publice, una din nenumăratele asociații de „democracy” cu care miliardarul George Soros a împânzit lumea. Este imposibil să nu remarc rețeaua de influență a miliardarului Soros: IPP primește constant bani de la Soros, prin intermediul Fundației pentru o Societate Deschisă, promovând, în schimb, agresiv interesele miliardarului american deghizate în politici publice pentru binele neamului românesc! Care bine? Binele de a fi vânduți străinilor? Binele de a nu ne apăra demnitatea și sănătatea?

Violeta Alexandru, cea care a activat și la APADOR-CH, organizație care se ocupă cu drepturile omului și care a fost înființată tot la ordinul lui Soros și finanțată generos de acesta?

Violeta Alexandru, cea care a primit numai avize negative din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului pentru a face parte din guvernele liberale.

Cea care a ignorat apelul comisiilor de specialitate pentru audierile pentru noul guvern ce se instaura în plină pandemie de coronavirus? Un om iresponsabil, avid de putere, de o cruzime fără margini, un om care a mers până acolo încât a solicitat unei firme private să concedieze un om a cărui singură vină a fost că manipula liftul cu care mergea proaspătul ministru al liberal al muncii. Ministrul muncii, cel care trebuie sa se îngrijească de soarta oamenilor a lăsat pe drumuri un angajat al unei firme private pentru că ei nu îi era de folos!

DA! Asta înseamnă liberalismul – cruzime, iresponsabilitate, incompetență, zero măsuri sociale, dispreț pentru români, promovarea intereselor private, șomaj, restricții, lipsuri, privatizarea sănătății, tăierea ajutoarelor pentru micii întreprinzători români, susținerea afacerilor străinilor în detrimentul capitalului românesc.

Violeta Alexandru, omul de încredere al miliardarului american George Soros creează programul politic al PNL gândind reforma instituțională și ”democratizarea” României prin concedieri, tăieri de venituri, pensii, alocații, prin susținerea unor interese total străine de România.

Ale cui interese le reprezintă americanul, cu rădăcini maghiare, George Soros, cel atât de implicat în viața socială, politică și economică a României? Cel care și-a pus puternic amprenta atât în alegerile prezidențiale, cât și în criza guvernamentală din România?

Români, vom trece și peste această năpastă care s-a abătut peste noi! Vom învinge virusul ucigaș și viața noastră va intra pe un nou făgaș.

Sper să ieșim cu toții mai înțelepți din această încercare. Și data viitoare să alegem cu mintea, pentru noi. Nu pentru vecini, nu pentru prieteni, nu pentru promisiuni. Să alegem pentru noi și pentru copiii noștri, pentru cum vrem noi să fie țara noastră. Nu pentru cum vor alții!

Doamne, ocrotește-i pe Români!”

Compunere supărată, încheiată de Ciprian în modernul spirit: #TotulVaFiBine!”

Citește și: Grapini numără miliardul de euro și-i dă cu trei în minus

#News