Brăţările pentru supravegherea electronică a agresorilor, folosite în 20 de județe de la 1 ianuarie

Au fost cumpărate 2.400 de kituri de monitorizare

Bratara
Bratara sursa foto pixabay

De la 1 ianuarie, 20 de județe vor intra în etapa a doua de implementare a Sistemului Electronic de Monitorizare Electronică, anunță IGPR. Astfel, sistemul va fi operaționalizat în Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui și Vâlcea, potrivit g4media.ro.

Pentru punerea în aplicare a prevederilor legale, au fost achiziționate 2.400 de kituri de monitorizare.

Sistemul va fi extins după ce, începând cu 1 octombrie 2022, Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică a devenit funcțional în municipiul București și județele Iași, Mureș și Vrancea, pentru monitorizarea prin intermediul dispozitivelor de supraveghere electronică, în urma aplicării măsurilor în cazul emiterii ordinului de protecție provizoriu, ordinului de protecție și ordinului european de protecție. ”Conform H.G. nr. 1025 din 10 august 2022 pentru stabilirea aspectelor tehnice și organizatorice privind funcționarea în sistem-pilot, precum și a celor privind operaționalizarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică, monitorizarea electronică în sistem pilot urmează să se aplice în trei etape. Acestea sunt determinate prin raportare la cazurile de aplicare și la aria teritorială la nivelul căreia urmează să fie operaționalizat sistemul”, precizează IGPR.

Au fost identificate și amenajate spațiile destinate desfășurării activităților de monitorizare electronică, procedura de dotare a acestora cu logistica necesară desfășurării activității de monitorizare electronică fiind definitivată

”Utilizarea acestor sisteme nu echivalează cu protecția integrității fizice a persoanelor protejate, însă permite adoptarea unor măsuri pentru prevenirea și contracararea unui eventual contact fizic între victima violenței domestice și agresor, sau pe viitor, respectarea regulilor impuse de executarea măsurii arestului la domiciliu și a supravegherii la distanță”, se mai precizează în comunicat. Monitorizarea se va realiza automat, fără intervenție umană, sistematic și exclusiv pe teritoriul României, asupra unor dispozitive electronice, pe baza identificatorului acestora și în raport de anumite reguli. Salvamont România: Zeci de accidente montane în prima zi a anului