Dumitru Buzatu, ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu consideră că social-democrații ar trebui să dea dovadă de mai multă înțelegere față de parlamentarii bolnavi, care au lipsit de ședința de luni. La RFI, Buzatu a afirmat că „excluderile imediate și reacțiile de orgoliu nu fac bine partidelor, mai ales înainte de alegeri”.

Prea târziu, dar cu ce preț

Buzatu consideră că s-a întârziat cu depunerea moțiunii, în contextul în care România se află de ceva vreme în criză economică, venită ca urmare a crizei medicale.

„Cred că a întârziat foarte mult cu depunerea acestei moțiuni de cenzură și mai mult decât atât, am afirmat în repetate rânduri că Guvernul Orban nu trebuia votat.

Mai întâi, trebuie să stăm de vorbă cu oamenii, să vedem din ce motiv nu au fost prezenți. Dacă erau bolnavi și erau într-o situație extraordinară, cred că trebuie să manifestăm înțelegere față de oamenii aceștia. Dacă au fost unele cazuri în care oamenii au plecat din partid, se gândiseră să se ralieze la alte formațiuni politice, atunci trebuie să avem un anumit comportament.

Dacă au fost situații din acestea de excepție, o boală, deplasare într-un loc din care nu s-a putut întoarce la timpul potrivit, față de aceștia trebuie să dăm dovadă de înțelegere, trebuie să judecăm de la caz la caz”, a declarat Buzatu la RFI.

Decizia de excludere, pripită

Totodată, acesta consideră că decizia de excludere poate genera mai multe probleme în rândul electoratului, mai ales că urmează alegerile locale, ce au nevoie de convingerea votanților.

„E o prostie, nici un partid nu ar trebui să se grăbească foarte tare cu excluderile, până când nu găsește motivația adevărată a unui gest pe care unul dintre membrii partidului respectiv, cu atât mai mult cu cât e vorba de parlamentari, l-a făcut. Trebuie să fim foarte atenți cu oamenii. Excluderile imediate, reacțiile acestea de orgoliu nu fac bine partidelor și lucrul acesta cu atât mai mult cu cât ne apropiem de o perioadă electorală, în care de preferat ar fi pentru partide să fie stăpâne pe situație, să nu semene confuzie în rândul propriilor membri și să nu ia măsuri pripite”, a mai spus Buzatu la RFI.

Citește și: După moțiune. Contre între pesediștii Simonis și Rădulescu

#News