A început Postul Sfintei Marii

Postul Adormirii Maicii Domnului durează 14 zile, între 1 și 15 august

Fecioara Maria
Fecioara Maria

Postul Adormirii Maicii Domnului a început luni, 1 august, și va dura până pe 15 august. Deși este un post scurt, este unul dintre cele mai importante din calendarul creștin, potrivit stiripesurse.ro.

Postul Adormirii Maicii Domnului este al treilea post din an, după cel de Paște și al Sfinților Petru și Pavel și ține un total de 14 zile.

În afară de restricțiile legate de mâncare și băutură, postul aduce o serie de tradiții foarte importante pentru sănătate și prosperitate. Fecioara Maria, mama Mântuitorului, este foarte importantă în credința ortodoxă, având închinate mai multe sărbători de-a lungul anului. Adormirea Maicii Domnului, ziua când s-a ridicat la ceruri, să șadă alături de fiul ei, este denumită popular și Sfânta Maria mare sau Uspenia.

Postul a fost stabilit în secolul V, fiind, pentru început, diferit printre creștini.

Unii dintre aceștia țineau postul doar pe 6 august, în timp ce alții țineau post timp de 8 zile, sau chiar întreaga lună august. Astfel, în postul Adormirii Maicii Domnului, în zilele de luni, miercuri și vineri nu se mănâncă nimic până la orele 15:00. După această oră, se consumă doar hrană uscată, de post. În zilele de marți și joi se pot consuma produse de post, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica este dezlegare la vin și untdelemn. Pe data de șase august este dezlegare la pește, fiind ziua în care creștinii prăznuiesc Schimbarea la față a Domnului. În Postul Sfintei Marii nu se fac nunți, botezuri și cununii iar creștinii nu trebuie să danseze sau să cânte. Tot în acest post sunt interzise relațiile intime, dar și consumul de alcool sau fumatul.

Conturi compromise pe Facebook ca urmare a unei noi înșelătorii