INQUAM PHOTOS / OCTAV GANEA

Fostul ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici, contracandidatul lui Marcel Ciolacu la conducerea PSD, a reacţionat după ce Vasile Dîncu a fost ales în Comitetul Executiv Naţional drept preşedinte interimar al Consiliului Naţional al partidului, la propunerea şefului interimar al social-democraţilor.

„Domnul Vasile Dîncu a fost ales ‘preşedinte’ interimar al Consiliului Naţional al PSD! Sper că această alegere este rezultatul unei proceduri corecte şi transparente şi în conformitate cu prevederile statutului PSD, în condiţiile în care actuala conducere interimară a partidului reprezintă ea însăşi un exemplu de încălcare flagrantă a acestuia. Marcel Ciolacu declară mândru că a fost propunerea sa. Aşa dă bine pentru el în calitate de ‘preşedinte’ interimar. Dar care este, oare, miza reală pentru care un profesionist de talia domnului Dîncu a acceptat o astfel de rugăminte din partea actualei ‘conduceri’ interimare nelegitime a partidului, mai ales în situaţia în care PSD-ul aflat în opoziţie a reuşit ‘performanţa’ de a scădea în sondaje într-o guvernare aşa-zis liberală care şi-a atins deja nivelul maxim de incompetenţă în ceea ce priveşte gestionarea crizei medicale şi, cel mai grav, a economiei naţionale?!”, a precizat Teodorovici pe o rețea de socializare.

Acesta consideră că alegerea lui Dîncu la CN al PSD, o poziţie din care s-ar putea pune bazele reformei celui mai important partid politic socialist din România obligă la asumarea unui obiectiv important la alegerile locale. „Chiar dacă Marcel Ciolacu a declarat că scorul o să fie cu cifra 3 în faţă, părerea unanimă a partidului este că obiectivul trebuie stabilit prin comparaţie cu scorul de la ultimele alegeri locale din 2016 şi la alegerile parlamentare (de minim 40%). Acestea, cred eu, trebuie să fie ţintele PSD! M-aş bucura ca scorul excelent, obţinut la alegerile parlamentare din 2016, ce au urmat guvernului tehnocrat (de tristă amintire!) în care domnul Dîncu a ocupat funcţia de vice-premier şi ministru al dezvoltării, să fie cel puţin atins la alegerile ce vor urma! Cu siguranţă, alegerea unui profesionist de talia domnului Dîncu în această funcţie, creşte mult aşteptările, nu doar ale membrilor PSD, ci ale tuturor celor care se simt dezamăgiţi şi trădaţi de Iohannis şi guvernarea liberală, aşteptări legate de o schimbare a mentalităţii, a atitudinii faţă de respectarea Statutului partidului, a dorinţei de a lupta (nu în interiorul partidului, ci cu cei care doresc dispariţia PSD!) şi, nu în ultimul rând, a aspiraţiilor atât de modeste ale actualei ‘conduceri’ interimare a PSD‼”, a concluzionat Teodorovici.

Citește și: Cîțu anunță posibilitatea majorării cu 14% a pensiilor, din toamnă

#News