Mobilizare de forțe pentru găsirea unui copil

Minorul a fugit în pădure, supărat că a pierdut la un joc

Politist
Politist sursa foto pixabay

Circa 100 de persoane au participat duminică la căutarea unui copil în vârstă de nouă ani din Buzău care ar fi plecat într-o zonă împădurită, îndepărtându-se de părinţi. El era nemulţumit de un joc la care participase, potrivit digi24.ro.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău au fost sesizaţi duminică seară de către o mamă cu privire la faptul că, în timp ce se afla într-o zonă turistică a judeţului, copilul său, de 9 ani, a plecat de lângă familie şi nu îl mai găseşte.

„Având în vedere sesizarea, ora târzie, condiţiile de luminozitate scăzută, dar şi specificul zonei, deluros şi în mare parte împădurit, poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la locaţia indicată de către apelantă şi au demarat verificări pentru depistarea cu operativitate a copilului. Au fost mobilizate aproximativ 100 de persoane, dintre care peste 80 din cadrul MAI, dar şi reprezentanţi silvici şi ai autorităţilor judeţene/locale, cărora li s-au alăturat inclusiv voluntari aflaţi în zonă, dornici să contribuie la activităţile desfăşurate pentru găsirea minorului. Astfel, la numai o oră de la sesizare, unul dintre voluntari anunţa, spre liniştea tuturor celor implicaţi, că a găsit copilul.

Minorul a fost predat poliţiştilor şi personalului medical, pentru clarificarea împrejurărilor în care a plecat, dar şi pentru a se asigura că acesta nu a suferit vătămări”, a informat IPJ Buzău.

Copilul ar fi decis să plece voluntar, fiind nemulţumit în urma unui joc la care participase. „Din discuţiile purtate a reieşit că, în urma participării la un joc, nemulţumit fiind că ar fi pierdut s-ar fi decis să plece, în mod voluntar, în zona împădurită. Acesta ar fi stat ascuns, în semn de revoltă, fără să conştientizeze pericolele la care s-a expus. Mâinile mamei, aşa cum se văd în imagine, spun totul despre îngrijorarea generată de gestul fiului”, a arătat IPJ.

Poliţiştii au transmis recomandări în astfel de cazuri.

„Poliţiştii reamintesc tuturor copiilor că părăsirea zonei de siguranţă poate aduce pericole a căror proiecţie nu o au încă, având în vedere vârsta fragedă. Plecarea voluntară nu este o joacă, riscurile la care se expun în acest fel pot fi multiple, diverse şi, uneori, iremediabile! Poliţiştii adresează şi părinţilor recomandarea de a urmări îndeaproape comportamentul copiilor şi de a menţine contact vizual permanent cu aceştia atunci când se află în zone de agrement”, a transmis IPJ Buzău. Ambulanță SMURD, implicată în accident în București