Caz de înșelăciune în Prahova: colete livrate care conțineau alte bunuri decât cele comandate 

Prejudiciu este de aproape 200 de mii de lei

IPJ Prahova a efectuat, miercuri dimineață, percheziții într-un dosar de înșelăciune, fiind vizate persoane suspectate ca au livrat colete care conțineau alte bunuri decât cele comandate, încasând banii în sistem ramburs, anunță IPJ Prahova, potrivit g4media.ro.

==

 “În această dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, pun în executare 3 mandate de percheziție domiciliară la domiciliile, respectiv la punctul de lucru al unei societăți comerciale, pe raza județul Prahova și a municipiului București, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. Totodată, vor fi puse în aplicare 3 mandate de aducere”, precizează polițiștii.

Potrivit cercetărilor, a reieșit faptul că în perioada octombrie 2022-ianuarie 2023, persoanele suspectate ar fi indus în eroare mai multe persoane din țară, prin livrarea unor colete ce conțineau obiecte care nu fuseseră comandate în prealabil de către destinatari, sumele de bani reprezentând contravaloarea acestora fiind încasate în sistem ramburs.În total, au fost livrate aproximativ 3.500 de colete, fiind încasată în sistem ramburs suma totală de 192.000 de lei.

Șoferii au așteptat ore întregi pe Valea Oltului pentru ca drumarii să curețe arborii căzuți

=