IGSU reia seria de exerciţii denumite „Miercurea alarmelor”

În perioada vizată, locuitorii Capitalei şi cei din judeţele ţării vor auzi semnalul „alarmă la dezastre”, compus din cinci sunete a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele

Protectie Civila
Protectie Civila

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă reia seria de exerciţii aflate sub genericul „Miercurea alarmelor”. Astfel, între orele 10,00 şi 11,00, se vor testa şi verifica echipamentele din componenţa sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă. Potrivit unui comunicat al IGSU, pe timpul simulărilor vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înştiinţare către autorităţi, dar şi modul de funcţionare a mijloacelor de alarmare a populaţiei (sirene) existente la nivelul comunităţilor, potrivit g4media.ro.

În perioada vizată, locuitorii Capitalei şi cei din judeţele ţării vor auzi semnalul „alarmă la dezastre”, compus din cinci sunete a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele

. IGSU recomandă cetăţenilor să rămână calmi şi să urmărească informările inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă. Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecţie a populaţiei şi bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor, precizează IGSU.

 Cele mai des întâlnite situaţii în care este alarmată populaţia, prin intermediul sirenelor electrice şi electronice, au loc pe timpul inundaţiilor, când este semnalată iminenţa producerii unor viituri care să pună în pericol viaţa persoanelor.

 De asemenea, sistemul de înştiinţare-alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanţe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecţiei populaţiei civile poate fi utilizată şi pe timpul conflictelor armate.Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificaţii sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate. În cazul unor situaţii reale, mai multe informaţii vor fi transmise prin intermediul mesajelor RO-ALERT, al aplicaţiei DSU şi alte surse ale structurilor pentru situaţii de urgenţă, precum şi posturi radio şi TV

Ciprian Ciucu a demisionat din funcţia de preşedinte al Organizaţiei PNL Bucureşti