Gabriela Firea, atacuri publice la adresa lui Marcel Ciolacu: În prezent, sunt „candidat la candidatură” la Primăria Capitalei

Ea susține că i-a dat de multe ori ocazia lui Marcel Ciolacu să discute sincer despre candidatura ei la Primăria Capitalei, subiectul fiind evitat

Gabriela Firea
Gabriela Firea

Prim-vicepreședintele PSD, Gabriela Firea, susține că vrea o clarificare a situației sale, iar partidul să ii comunice dacă mai rămâne sau nu candidatul la Primăria Capitalei. Ea a declarat că a încercat să discute cu Marcel Ciolacu pentru lămurirea situației dar simte că se tergiversează discuția privind candidaturile, potrivit stiripesurse.ro.

Gabriela Firea: În primul rând, dați-mi voie să spun că nu am crezut că voi crea o anumită problemă sau o ușoară iritare, prin faptul că am răspuns unor întrebări ale jurnaliștilor cu privire la situația candidaturilor, dat fiind faptul că se vehiculează deja acest scenariu care pare plauzibil, al comasării alegerilor. Adică localele să nu mai fie la toamnă, ci mai devreme, chiar foarte devreme.

Ar fi doar patru luni de pregătire pentru alegerile locale, dacă vor fi concomitent cu cele europarlamentare. Repet, scenariu mai mult decât plauzibil. Încă o dată, nu mi-am dorit o iritare, nu mi-am dorit o tensionare a relațiilor. Cred că suntem un partid democratic și putem să vorbim liber, câtă vreme nu dăunează nici cetățenilor, nici țării și nici formațiunii politice din care facem parte. Eu mi-am exprimat nedumerirea de ce se tergiversează anunțul ferm al candidaturii mele, pentru că, dacă vă aduceți aminte, anul trecut eu am fost anunțată la Buzău, de către președintele partidului, ca fiind candidatul cert la Primăria Capitalei.

„A fost reluată declarația în cel puțin trei-patru alte conferințe județene, tot de către președintele Marcel Ciolacu. Eu nu m-am auto-propus”

Chiar am fost nedumerită la acel moment și i-am spus într-o discuție particulară că mi se pare cam devreme și e posibil ca toate tunurile opoziției să vină spre mine. Ulterior, declarațiile au fost dubitative, cu semne de întrebare și îndoială. Înțeleg perioada verii, dar a trecut vara, a trecut toamna, au trecut sărbătorile, mâine suntem deja în februarie. Alegerile bat la ușă și, pur și simplu, colegial, față de noi înșine și față de cetățeni, avem datoria morală să clarificăm, pentru că oamenii trebuie să știe pe cine votează, ce program avem”, a spus Gabriela Firea.

Gabriela Firea a spus că a auzit despre faptul că săptămâna viitoare va fi tranșată discuția pentru candidații la București, dar și în restul țării.

„Eu știu foarte bine, din punctul meu de vedere, dar politica este o activitate care se realizează în echipă. Dl. Ciolacu este președintele partidului, eu sunt prim-vicepreședinte al partidului și președinte ale organizației de București. Unii fără ceilalți nu putem să luăm decizii care privesc organizația noastră și îi privesc pe cetățeni.

Eu vă spun ce am înțeles, nu ceea ce s-a transmis pe surse: că săptămâna viitoare se va tranșa într-un fel sau altul, în sensul că toată țara, nu doar Bucureștiul, trebuie să exprime candidaturile la Consiliile Județene, la municipii, respectiv municipiul București, care intră, de asemenea în această etapă de anunțare și asumarea candidaturilor. Eu vreau să vă spun că nu e vorba aici de condiții. Într-o relație corectă, colegială nu punem condiții unii celorlalți.

Dar am o rugăminte, ca să formulez cât se poate de amiabil. În momentul în care eu voi fi anunțată, cu adevărat, drept candidat – nu „deocamdată”, nu „pentru moment”, nu „posibil”, nu între virgule și paranteze – să fie anunțați și validați și candidații la primăriile de sector, cele șase primării de sector din Capitală.

Asta, ca să nu existe riscul să ne trezim cu câteva zile înainte de a depunerea candidaturilor, sau chiar în ziua depunerii candidaturilor, că unul sau altul dintre colegii noștri nu mai este în echipa noastră și nici nu ne mai lasă timp să pregătim un alt coleg pentru a candida, și să fim în off side, cum s-a întâmplat acum trei ani. Eu știu despre anunțarea candidaturii mele de către dl. președinte Marcel Ciolacu și mai știu de dorința neexprimată într-un for politic, ci mai mult informal, dar negată oficial, de către dl. Robert Negoiță (de a candida pentru Primăria Generală, n.r.). Despre colegul Daniel Băluță nu știu să existe o astfel de dorință, pentru că nici formal, nici informal nu a exprimat-o.

„Cât privește persoana domnului profesor Adrian Streinu-Cercel, pot să vă spun doar faptul că noi l-am măsurat într-un sondaj de opinie pentru Primăria Sectorului 1. Domnia sa, în schimb, ne-a mulțumit pentru faptul că manifestăm un astfel de interes și respect și considerăm că ar fi o candidatură bună, validă, dar (ne-a spus că) nu dorește să candideze la Primăria Sectorului 1”

Și ar dori să-și continue activitatea în Senat (…) Avem timp în zilele următoare, cei care dorim să ne înscriem în acest în această preselecție, în această perioadă de tranșare a situației, să anunțăm că dorim să ne exprimăm care sunt ideile din programul nostru pentru București, care este programul cu care vrem să câștigăm, care este echipa noastră, să depunem candidaturile la sediul central, la sediul Municipiului București și să începem să mergem în sectoare, săptămâna viitoare și cealaltă”, a declarat Gabriela Firea.

Firea a propus alegeri preliminare. „Mă consider ‘candidat la candidatură’ și nu este comod să fii ‘candidat deocamdată’. Sunt candidat la candidatură. După ce am făcut eu această declarație, dl. președinte Ciolacu a ieșit în fața presei și a spus că a întrebat cine dorește să candideze, iar doamna Firea și-a asumat candidatura”, a spus Gabriela Firea.

Firea susține că i-a dat de multe ori ocazia lui Marcel Ciolacu pentru a avea o discuție sinceră, subiectul fiind evitat. „Eu i-am dat ocazia de multe ori să avem o discuție sinceră, garantând că accept orice verdict. Sunt un om de echipă, sunt un coleg. Merg acolo unde echipa mă consideră utilă: la Primărie, la Parlament, la un minister sau ori unde în altă parte.

„Prin urmare, am ușurat, spun eu, dialogul și cred că dacă aceasta este situația descrisă și de dvs. și observată și de alte persoane, ar trebui să avem acest dialog în sensul cuvenit”

Suntem totuși colegi. Să nu uităm că împreună am pornit la acest drum. Suntem în mandatul de președinte, respectiv prim-vicepreședinte. Până acum, dialogurile au fost cele pe care le cunoașteți, așteptă noutăți. Sunt deschisă și receptivă și bună colegă”, a răspuns Gabriela Firea. Epidemia de gripă ar putea fi declarată în România