Fost polițist din Sibiu condamnat la închisoare pentru agresarea sexuală a două fete

Bărbatul le preda fetelor cursuri de box

Inchisoare
Inchisoare sursa foto pixabay

Un fost polițist din Sibiu, care era și antrenor de box, a fost condamnat la 6 ani și 7 luni de închisoare pentru că ar fi agresat sexual două fete de 12, respectiv 17 ani, potrivit digi24.ro.

Bărbatul a profitat de deplasările cu elevele sale în București și s-a cazat cu ele în aceeași cameră, unde a încercat să le violeze.

Bărbatul se află deja după gratii. Prima faptă a avut loc in aprilie 2018. Polițistul, în calitate de antrenor de box, a mers cu o elevă de 12 ani în deplasare la București. S-a cazat cu ea în aceeași cameră și a încercat, „prin exercitarea unor acte de constrângere fizică şi prin punerea victimei în imposibilitate de a se apăra”, să întrețină raporturi sexuale cu ea, spun anchetatorii. Un an mai târziu, în februarie 2019, incidentul s-a repetat, victima antrenorului de box fiind o adolescentă de 17 ani. El s-a cazat, la fel ca în primul caz, în aceeași cameră cu eleva sa.

Pe timpul șederii în Capitală, bărbatul „a exercitat prin constrângere fizică și psihică acte de natură sexuală asupra acesteia, constând în atingeri și mângâieri ale zonelor erogene”, reiese din datele de la dosar.

Scenele din camerele de hotel au ieșit la iveală, iar în octombrie 2019, polițistul fiind trimis în judecată pentru tentativă de viol și agresiune sexuală. După mai bine de 4 ani de procese, fostul polițist a primit 6 ani şi 7 luni închisoare.

„Urmare a rechizitoriului Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu nr. 614/P/2019 din data de 3.10.2019, prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului, poliţist în cadrul IPJ Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la viol, prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 218 alin.1, 2, 3 lit. a şi c şi agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin.1 şi 2 lit. a şi c C.penal,

Prin sentinţa penală nr. 499/2023 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 68/19.01.2024 a Curţii de apel Bucureşti, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 7 luni închisoare”, informează prim procurorul adjunct Ruginosu Mihaela, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. Mandatul de executare a pedepsei privative de libertate a fost pus în executare, condamnatul fiind încarcerat. Înșelătorii cu aur fals în mai multe județe din țară