Dan Barna

Se vede treaba că politica românească este plină de copii supărăcioși. Dacă acum o oră vă anunțam că Tăriceanu pare ușor deranjat de faptul că liberalii nu l-au invitat și pe el la „petrecerea” de relansare economică a țării, organizată de aceștia la Clubul Diplomatic, iată că îi vine acum rândul și lui Dan Barna să se supere. Cel puțin asta susțin sursele, potrivit celor de la Digi24.

„S-a tot discutat despre viitoarea guvernare PNL-USR-PLUS, după alegerile parlamentare, însă documentul, care pare un program de guvernare propus pentru următorii ani, nu a fost discutat și cu noi, cei care ar trebui să le fim parteneri de guvernare. Dan Barna nici măcar nu a fost invitat la lansare”, au declarat sursele citate, pentru Digi24.ro.

Mai mult decât atât, supărarea cea mare ar fi cauzată de faptul că, la un moment dat, cel puțin, se discuta despre aruncarea în bătălia electorală de la locale ai unor candidați comuni. Nu știu alții cum sunt, însă teoria aceasta sună din ce în ce mai departe de adevăr.

La rândul lui, despre relansarea economică a guvernului, Barna declara:

„Planul de relansare economică al Guvernului. Subvenții + idei vechi și un pic de populism. Pe banii cui?

Partea bună:

E bine că există totuși un plan pe care se poate lucra. România are nevoie de o viziune care să limiteze criza sau măcar să asigure condițiile pentru o recuperare rapidă.

 Partea mai puțin bună:

Foarte multe subvenții. Aproape niciun criteriu. Așa cum arată acum, planul acesta e un veritabil PNDL pe steroizi.

De unde vin toți banii ăștia? Metafora cu bani din elicopter e adecvată, problema e că nu vedem elicoptere pline de bani pe nicăieri pe deasupra României.

 A calculat guvernul efectul asupra deficitelor? Deficit înseamnă că noi și generațiile viitoare vom plăti foarte scump generozitatea pre-electorală a guvernului. Asta în eventualitatea în care se vor găsi totuși bani.

 O parte din propuneri sunt de fapt o ciorbă reîncălzită. Le regăsim în programe ale guvernelor precedente și în tot felul de strategii uitate prin sertare.

Unele dintre ele sunt de-a dreptul toxice – inventarea unui fond de investiții de stat așa cum propuneau PSD și PNL în 2016 nu face decât să creeze încă o sinecură pentru apropiații guvernului (indiferent de culoare). Apare și încă o bancă de stat. De ce?

 Sunt anunțate foarte multe investiții. În zona de infrastructură, de exemplu, planul este aproape SF. Toate, absolut toate guvernele au propus așa ceva și efectele sunt cele pe care le știți. De ce ar fi acum diferit?

Ioc liberalism

Planul acesta nu poate fi decât o bază de discuție. Și poate deveni un proiect fezabil doar în momentul în care vom avea sursele exacte de finanțare și criterii clare de distribuție a banilor.

Banii din elicopter sfârșesc în praf, iar în loc de dezvotare economică o să rămânem cu datorii. Sunt sigur că niciunul dintre noi nu vrea așa ceva.”, declara cu nu mult timp în urmă Dan Barna, pe pagina lui de Facebook.

Citește și: De ciudă că nu l-au invitat și pe el, Tăriceanu critică întâlnirea liberalilor de astăzi

#News