Percheziții la o școală din Ilfov

Elevi minori au fost percheziționați de arme albe de către polițiști.

Elevi minori au fost percheziționați de arme albe de către polițiști, într-o școală din Ilfov, oamenii legii invocând informații privind „portul unor obiecte tăietor înțepătoare, tip briceag” de către unul sau mai mulți elevi, potrivit g4media.ro.

Imagini video arată mai mulți polițiști de la IPJ Ilfov care intră într-o sală de la Şcoala Gimnazială nr.1, cerându-le elevilor minori să-și golească buzunarele și ghiozdanele pe bănci.

Potrivit Poliției Ilfov, acțiunea a fost motivată de faptul că la această școală au existat mai multe incidente violente, existând informații legate de „portul unor obiecte tăietor înțepătoare, tip briceag” de către unul sau mai mulți elevi. Poliția nu a precizat dacă a existat un mandat de percheziție pentru această acțiune,  mai mulți părinți find nemulțumiți de acțiunea polițiștilor. Poliția Ilfov susține că polițiștii de la Biroul de Siguranță Școlară aveau informații privind „portul unor obiecte tăietor înțepătoare, tip briceag, posibil de către unul sau mai mulți elevi din cadrul Școlii Gimnaziale nr 1 Jilava în timpul programului școlar”. În aceste condiții, „polițiștii Biroului de Siguranță Școlară au participat la o ședință comună la sediul acestei școli, alături de directorul unității de învățământ, consilierul școlar, șeful Poliției Locale Jilava, un reprezentant al Primăriei Jilava, precum și șeful societății de pază, care desfășoară activități specifice la unitatea de învățământ în cauză” care a vizat „prevenirea și combaterea faptelor antisociale, inclusiv de natură penală”. 

În acest context, în data de 12 octombrie, polițiștii Biroului de Siguranță Școlară Ilfov „au desfășurat o activitate specifică preventivă privind portul și folosirea fără drept a obiectelor periculoase în unitatea de învățământ menționată, în baza unui plan de acțiune”, a comunicat Poliția Ilfov.

. Potrivit IPJ Ilfov, „la sosirea polițiștilor la școala respectivă, directorul unității de învățământ a fost informat cu privire la efectuarea activității în cauză, acesta neavând obiecțiuni și, de asemenea, a participat efectiv, împreună cu alte cadre didactice la această acțiune”. Poliția Ilfov mai anunță că în această școală „au fost înregistrate mai multe evenimente produse cu violență în anul școlar 2021- 2022”. În ceea ce privește reclamația depusă de mama unui elev, „polițiștii Biroului Control Intern, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, efectuează verificări, urmând că în raport de rezultatul acestora, să dispună măsuri, în conformitate cu actele normative în vigoare”.

Prima fabrică spațială, construită de o companie europeană