Rafila a anunțat că rezidenții nu sunt incluși în prima etapă de imunizare

Este vorba de medicii rezidenți ce acordă asistență atât pacienților Covid, cât și non-Covid

Deputatul PSD, Alexandru Rafila face apel la ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, dar și la coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță,  cu privire la neincluderea medicilor rezidenți în prima etapă de vaccinare anti-Covid.

„Mă bucur că a început campania de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2, iar personalul medical se află în prima categorie aleasă pentru a beneficia de imunizare, conform recomandărilor OMS.

Însă, numeroși medici rezidenți care își desfășoară activitatea în spitale și unități sanitare nu au fost incluși pe lista persoanelor care urmează să fie vaccinate în această perioadă. Medicii rezidenți sunt colegii noștri și au fost implicați din primul moment în acordarea asistenței medicale, atât pentru pacienții Covid, cât și pentru cei non-Covid”, a scris Rafila pe Facebook.

Acesta face un apel public către Voiculescu și Gheorghiță de includere „fără discriminare” și a acestei categorii de medici. „De aceea trebuie incluși fără discriminare în rândul personalului medical care urmează să fie vaccinat în prima etapă. Fac un apel public către ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și către coordonatorul campaniei de vaccinare, doctorul Valeriu Gheorghiță, să ia măsurile necesare pentru rezolvarea acestei probleme”,  a concluzionat reprezentantul României la OMS.

Altfel, campania națională de vaccinare anti-Covid a început pe 27 decembrie, iar până astăzi 2.778 de cadre medicale au fost vaccinare și s-au înregistrat șapte reacții adverse, din care șase în ultimele 24 de ore, potrivit Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid.

De la începutul pandemiei, în România au fost confirmate 627.941 de cazuri de persoane infectate cu Covid, dintre care 4.875 în ultimele 24 de ore. Totodată, 554.056 de pacienți au fost declarați vindecați. În ceea ce privește numărul deceselor în rândul pacienților Covid, acesta a ajuns la 15.596, din care 127 în ultima zi.

Citește și: De astăzi, românii se pot planifica pentru vaccinarea anti Covid

#News