Doi bărbați care au adus stupefiante din Spania, arestați preventiv 

Au fost puse în aplicare 7 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Cluj, fiind descoperite şi ridicate peste 400 de grame de canabis

Canabis
Canabis sursa foto pixabay

Doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv de Tribunalul Cluj pentru trafic de droguri, deţinere de droguri şi efectuarea de operaţiuni cu droguri. Ei au adus stupefiantele din Spania, potrivit ziare.com.

La data de 28 octombrie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj, împreună cu procurorii DIICOT Cluj, au documentat activitatea infracţională a două persoane bănuite de trafic internaţional de droguri, trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc, respectiv efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive şi trafic de droguri de risc şi mare risc.

” Astfel, cu privire la primul bănuit, din cercetari a reieşit că, în octombrie 2023, acesta ar fi introdus, fără drept, în ţară, din Spania, peste 400 de grame de canabis destinate comercializării cu ocazia organizării unei petreceri tematice”, transmite Poliţia, într-un comunicat de presă de duminică, 29 octombrie. Bărbatul ar fi deţinut, în locuinţă, în scopul consumului propriu, aproximativ un gram de canabis. ”Faţă de cel de-al doilea bănuit s-a reţinut că, în perioada ianuarie 2022 – mai 2023, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, fără a deţine autorizaţie de la A.N.S.V.S.A., ar fi manipulat şi distribuit substanţe psihoactive, din clasa catinonelor, pentru sume cuprinse între 50 şi 500 de lei. Totodată, în perioada mai-octombrie 2023, în mod repetat, ar fi deţinut şi vândut diferite cantităţi de droguri de risc şi mare risc (canabis şi 3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal)”, se arată în comunicat. 

Au fost puse în aplicare 7 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Cluj, fiind descoperite şi ridicate peste 400 de grame de canabis (muguri), ascunse în interiorul unui corp de canapea

Au mai fost descoperite 2 pungi cu substanţă cristalină (3-CMC), comprimate de Diazepam, 4 telefoane mobile, un cântar de mare precizie, 3 dispozitive de stocarea datelor, 8.000 de lei şi mai multe ustensile folosite pentru consumul de droguri, toate cu urme de substanţă. Procurorii DIICOT Cluj au dispus reţinerea celor două persoane, cercetate pentru trafic internaţional de droguri, trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc, respectiv efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive şi trafic de droguri de risc şi mare risc. Profesorii, obligați să declare dacă dau meditații