Raluca Turcan

Vicepremierul Raluca Turcan afirmă că această campanie electorală este diferită de cele din trecut, acest fapt datorându-se atât contextului medical, cât mai ales contextului politic în care este România.

Turcan le-a cerut liberalilor sibieni mobilizare mobilizare pentru alegerile locale, dar și pentru cele parlamentare, pentru că „PSD-ul este un adversar redutabil”, care în țară „a acaparat şi controlează, în continuare, instituţii ale statului român”, a afirmat Turcanu, care este liderul PNL Sibiu, citată de News.ro.

„Aşa cum am muncit la alegerile trecute, când am obţinut cel mai puternic rezultat din ţară şi ne-am luptat pentru fiecare om pe care puteam să-l aducem alături de noi, aşa vreau să priviţi şi această competiţie. Gândiţi-vă că, dacă data trecută, la alegerile parlamentare trecute, fiecare comunitate s-ar fi mobilizat aşa cum s-a mobilizat organizaţia PNL Sibiu nu am mai fi trecut prin momente dramatice cum au fost cele în care infractorii părăseau puşcăriile. Momente precum acapararea instituţiilor statului de către oameni cu grave probleme penale, nu am mai fi trecut prin gazarea românilor cu gaze lacrimogene, nu am mai fi trecut prin abandonarea interesului public în favoarea infractorului”, a afirmat Turcan.

„Bătălia” cu PSD nu s-a încheiat

„Şi vreau să conştientizaţi că această bătălie cu PSD-ul nu s-a încheiat. Şi, dacă aici, la Sibiu, lucrurile par un pic mai uşoare, pentru că PSD-ul este slăbit şi îngenunchiat, în ţară nu e aşa.

În ţară PSD-ul este un adversar redutabil, în ţară, PSD-ul a acaparat şi controlează, în continuare, instituţii ale statului român, în ţară, în continuare, baronii nu fac legea omului de rând şi cinstit, baronii fac legea celor certaţi cu legea.

Şi, aşa cum v-am îndemnat şi a alegerile trecute, nu lăsaţi niciun om care poate să vină alături de noi şi să nu vină”, a mai spus Raluca Turcan.

Vicepremierul s-a aflat, sâmbătă, la evenimentul de lansare a candidaţilor PNL Sibiu pentru alegerile locale programate pentru 27 septembrie.

Citește și: O campanie electorală atipică, fără muzică sau mitinguri

#News