Clotilde Armand

Cu toate că doamna Clotilde Armand a ținut cu tot dinadinsul, încă de la intrarea sa în politică, să-și văruiască un chip blând și neperturbat de afacerile „pur românești” ce îi caracterizau pe vechii politicieni, situația pare să fie, în realitate, un pic diferită. După cum remarcă și jurnalistul Laurențiu Botin, de altfel, în emisiunea sa „100% Tu Decizi”. Informațiile prezentate de acesta nu sunt, de altfel, unele noi, însă intervenția acestuia vine să sublinieze și să susțină ceea ce se știa deja.

De la Egis la Innovation & New Markets

„Ca afacerist, nu a fost străină de banii de la stat. Firma Egis, pe care a condus-o în România până să fie votată, a avut legătură cu una dintre cele mai mari căpuşări a banului public: respectiv autostrada Bechtel. Mai exact, Egis a primit milioane de euro ca să supervizeze lucrările la autostrada Transilvania. (…) Acesta nu este singurul contract păgubos pentru statul român în care a fost implicată Clotilde Armand. În perioada 2005-2010, a lucrat ca manager executiv la Distrigaz Sud, pentru Bucureşti.”, declară Laurențiu Botin, despre Clotilde Armand.

Clotilde Armand și cele 12 loturi, cele două apartamente și cele două vile

„Din 2010 a ocupat funcţia de director of Innovation & New Markets pentru GDF Suez, în Paris. (…) La capitolul avere, în declaraţia depusă în iulie 2019, sunt trecute 12 loturi de teren pe numele său şi al soţului. Mai apar aici vreo două vile şi două apartamente – în total 700 mp locuibili. Mai deţine o colecţie de tablouri semnată de pictori români cu lucrări clasate în patrimoniul cultural naţional şi bijuterii pe care le-a autoevaluat la 3.000 de euro. În conturi a declarat că are puţin peste 300.000 de euro”, se declară, de asemenea, în emisiune.

Clotilde Armand este candidatul USR PLUS la Primăria Sectorului 1.

Citește și: Colegii din USR-PLUS au pus-o într-o postură incomodă pe Clotilde Armand

#News