Gabriela Firea, noi critici la adresa primarului general al Capitalei: “Turcismele” lui Nicușor sunt superbe! Cele de pe vremea mea erau “pericol public”. Bucureștenii au fost mințiți!

Potrivit Gabrielei Firea, Nicușor Dan trebuie să se decidă când spune adevărul

Autobuze Turcia
Autobuze Turcia

“Turcismele” lui Nicușor sunt superbe Cele de pe vremea mea erau “pericol public”, este noul atac al Gabrielei Firea la adresa actualului primar general al Capitalei.

Gabriela Firea: Când spune adevărul Nicușor Dan? Autobuzele din Turcia erau foarte rele, ba chiar de neutilizat, pe vremea mandatului meu! Așa urla peste tot actualul primar general, care nu putea suferi produsele turcești în perioada 2016-2020.

Potrivit Gabrielei Firea, cocoțat în biroul de la primărie, actualul edil general suferă însă o transformare uluitoare, acordând acum contracte pe bandă rulantă pentru produse din Turcia și uitând cu desăvârșire de tot ce spunea despre autobuzele turcești cu doar 3 ani înainte. Potrivit Gabrielei Firea, este deja a doua licitație mare organizată de PMB pe care o câștigă o firmă turcească!

Gabriela Firea: “ Turcismele ” sunt foarte bune acum, sunt foarte potrivite pentru Capitala României, nu mai este nicio problemă! Nicușor Dan trebuie să se decidă când spune adevărul! Să explice de ce acuza în mandatul meu că produsele fabricate în Turcia nu sunt de calitate? De ce mințea și speria oamenii?

” De ce cultiva ura? Astăzi, Nicușor Dan se laudă mândru cu achizițiile din Turcia. Timp de patru ani am fost demonizată, iar bucureștenilor li s-a indus că există o luptă „Fabricat în Turcia” versus „Fabricat în România”. Ca și cum cineva din Primăria Capitalei putea decide soarta unei licitații internaționale. Am fost acuzată de aranjamente, că am luat „ciubuc”, că în primărie au fost „achiziții cel puțin dubioase”. Mi se puneau în cârcă toate relele pământului”, a declarat Gabriela Firea, pe Facebook.. Potrivit fostului edil general, după atâția ani se vede, totuși, cât de utile au fost pentru transportul în comun cele 400 de autobuze euro 6 “turcești”, dar și cele 130 de autobuze hibrid “nemțești, bucureștenii circulând în condiții de siguranță, cu autobuze moderne.

„În mandatul meu, Nicușor Dan a indus panica printre călători spunând că autobuzele din Turcia sunt un pericol public și „o chestiune de securitate publică”. Venea cu explicații fantasmagorice cum că „firmele recunoscute internațional nu participa la licitațiile Primăriei Capitalei”. Numai minciuni, iar acum vine și dovada! Nicușor Dan stă în poză cu marfă din Turcia. Pericolele care îi pândeau pe călători au dispărut, nu mai e nimeni de acuzat. Dubla măsură trebuie sancționată. Bucureștenii au fost mintiti!”, este mesajul Gabrielei Firea. O pistă de sanie de vară, amenajată în Poiana Brașov