Petre Daea

Petre Daea n-a mai ieșit cam de multișor pe sticlă. Cam asta se întâmplă când ești fost. Fost ministru, fost iubit, etc – toată lumea te uită, toată lumea își concentrează atenția pe actualul. Astfel, chemat de colegi ca să participe la o conferință de presă, acesta a făcut o serie de declarații în calitate de expert în agricultură și a dat actualei administrații peste nas.

Să-l urmărim!

Cele mai importante declarații ale lui Petre Daea, potrivit stiripesurse.ro:

  • Foarte multe suprafete sunt calamitate 100%. Momentul critic nu este departe
  • Vrem sa modificam legea in Parlament astfel incat sa dam posibilitatea fermierilor sa ia apa din orice sursa posibila, ca se numeste Jiu, Olt, Prut, Siret, ca e Aries, Cris, Ialomita sau Dunare, se ia de la sursa si energia folosita pentru pomparea apei, costul sa fie subventionat
  • Fermierii au cerut sa se urgenteze determinarea pierderilor la fata locului, fermierii asteapta si nu pot lua o decizie pentru ca nu sunt intocmite documentele de constatare si daca ar purcede la o anumita solutie intorcand suprafetele respective nu ar mai putea beneficiar de sprijnul de la APIA. Cred ca acum este nevoie sa organizeza MADR rapid modul de lucru in teren. Am dat ca solutie sa poata sa modifice si sa foloseasca ca proba fie un filmulet, fotografie, pentru a atesta ca a fost o cultura acolo. In agricultura, o zi de intarziere e foarte mult. Se intarzie de 16 zile.
  • Daca azi dai drumul la export si maine intrerupi, inseamna pe de-o parte necunoasterea situatiei si a doua oara hazardul pe care-l creezi in piata, afectezi si producatorii si consumatorii. Am vazut foarte multe date total eronate, se vorbeste de un necesar al tarii , niciuna din cifre nu este adevarata, Romania are un necesar mult mai mare. Din graul recoltat folosim la consumul uman, la consumul animal cu destinatie furaje, in industrie (amidon, alcool etilic) si se consuma si pentru samanta.

În altă ordine de idei, în data de 28 aprilie, Petre Daea îl acuza pe Adrian Oros de munciună:

„Mințiți cu nerușinare, domnule Oros!

Cu mască și mănuși, ca în cabinetul de pisici, ați plecat pe câmpurile României și v-ați rătăcit.

Nu știți unde sunteți și ce căutați!

Vă spun eu:

Sunteți
– în amenajarea Mostiștea VI, județul Călărași, pe canalul CA6, care nu este in Planul național de reabilitare a sistemului de irigații aprobat prin HG 793/ 2016, deci nu s-au executat lucrări de reabilitare, așa cum ați afirmat in postarea de pe Facebook, DEZINFORMÂND ASTFEL OPINIA PUBLICĂ, RUȘINOS!

Ce căutați?
– de 6 luni, doar verificați si criticați ce au făcut alții!
În exercitarea înaltei demnități, pe care vremelnic o dețineți, este nevoie, printre altele, de cunoaștere, rigoare, de respect față de munca celorlalți și față de adevăr!

Să probeze faptele:

• lipsa de cunoaștere:

– în cele aproape 6 luni, nu ați putut afla nici până acum, care este necesarul de grâu al României, afirmând public ca acesta este de 2-3 milioane. Hotărâți-vă, că sunt milioane, nu kilograme, deși aceste cifre sunt departe de adevăr și periculoase pentru țară;
– nu ați putut afla până acum, că, în județul din care sunteți, există un sistem de irigații cu o denumire care nu poate fi uitată nici când: ”amenajarea Mihai Viteazul”; noroc cu participanții la ședința din cadrul Prefecturii Cluj, care v-au adus la cunoștință că există această lucrare hidroameliorativă.

• lipsa de rigoare:

– Hotărârea de guvern nr. 202 din 18 martie 2020 privind susținerea producției de usturoi, dată după plantarea și răsărirea usturoiului
– Hotărârea de guvern 248/2020 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate”, dată la 1 aprilie când răsadurile erau plantate și unele în plină fructificare;
– ordinul 97 din data de 16.04.2020, pe care l-ați semnat, privind determinarea calamitaților într-o perioadă foarte grea, și care nu se poate aplica din cauza greșelilor tehnice;
– joaca de-a exportul cerealelor obținute în 2017 – 2019, v-a descalificat.

• lipsa de respect:

– față de munca celorlalți și față de adevăr!
– postarea mincinoasă privind lucrările din sistemul de irigații din județul Călărași și nu este singura;
– față de fermierii care vă caută la telefon si nu le răspundeți!

Sunt doar câteva, și mă opresc aici. Tabloul poate fi completat de oricine.

Pentru cunoaștere, rigoare și respect față de opinia publică postez filmulețul cu amenajarea Gălățui – Călărași, unde au fost executate lucrări de reabilitare în anii trecuți.

Ar fi onorant pentru dumneavoastră și util pentru țară și fermieri, dacă ați continua aceste lucrări, măcar să reabilitați canalul pe care v-ați rătăcit!

Opriți-vă din a spune minciuni si a dezinforma, întrucât toate lucrările de reabilitare în sistemul de irigații au fost filmate înainte și după, ca de altfel si celelalte obiective de investiții, care au fost făcute publice și cu ocazia forumului agricultorilor din România, de Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești, eveniment atât de mult contestat de dumneavoastră!

Se află în minister o peliculă de 7 ore cu realizările din agricultura României în perioada 2017-2019, cunoscute și consemnate în datele statistice ale institutiilor de specialitate, fiind o onoare pentru România să se afle pe primul loc în UE la culturile de porumb și floarea soarelui, depășind astfel Franța!

În izolarea în care vă aflați, singur în natură, lângă un canal pe care nu-l știți, nu este nevoie de mască si mănuși!
Este sfatul unui om care nu a căutat greșeli, ci soluții. Nu știu dacă le-am găsit pe toate, dar cu siguranța pe unele dintre ele da.

Faptele stau mărturie!

Arătați și dumneavoastră ce ați făcut concret, în afară de controale, stoparea programelor, blocarea Casei de Comerț Agroalimentar, a Băncii de gene Buzău, blocarea investițiilor din sistemul de irigații și în sistemul de combatere a grindinei si stimularea precipitațiilor, de cutii de sesizări și reclamații în minister, platforme online, schimbarea specialiștilor competenți din funcții, lista este lungă!

În cele 6 luni nu ați deschis nici un șantier nou de investiții, iar la cele deschise până acum nu aveți nici o contribuție. Poate veți avea, oprindu-le.

Vremea vorbelor a trecut demult, faptele sunt cele care decid!
Fermierii au nevoie de sprijin acum, pe care-l așteaptă, și sunteți dator să-l dați!

La muncă, domnule Oros, că sunt multe de făcut în agricultura României!”, declara Petre Daea pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Marcel Ciolacu acuză: mai mulți amendați decât testați

#News