Politie
Politie sursa foto pixabay

O adolescentă din Sălaj în vârstă de 15 ani a fost răpită, în noaptea de marţi spre miercuri, din locuinţa părinţilor, din localitatea Doba, de către o persoană, potrivit stiripesurse.ro.

El a urcat-o într-un autoturism cu care a plecat într-o direcţie necunoscută.

La data de 29 ianuarie, în jurul orei 00,15, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Zalău au fost sesizaţi prin apel 112 de către un bărbat de 41 de ani, din comuna Dobrin, sat Doba, cu privire la faptul că o persoană cunoscută reclamantului a pătruns fără drept în locuinţa sa, de unde a luat-o pe fiica acestuia (…), de 15 ani, pe care ar fi urcat-o într-un autoturism, plecând într-o direcţie necunoscută. Aceasta era îmbrăcată cu pantaloni şi tricou de culoare neagră”, se arată, miercuri, într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj.

Potrivit sursei citate, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, în vederea depistării minorei şi a persoanelor bănuite de comiterea faptei. Persoanele care deţin informaţii utile cu privire la minora în cauză sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.