Trei traficanți de pastile de ecstasy din Brașov, arestați

Unul dintre ei a fost prins în flagrant când încerca să vândă drogurile

Droguri
Droguri sursa foto pixabay

Trei dealeri de pastile de ecstasy au fost reținuți, iar apoi arestați preventiv sub acuzaţiile de trafic de droguri de mare risc. Unul dintre ei a fost prins când încerca să vândă peste o sută de pastile. Altul a predat polițiștilor aproape 1.200 de astfel de comprimate, potrivit ziare.com.

Trei bărbaţi din Braşov au fost reţinuţi, iar apoi arestaţi preventiv sub acuzaţiile de trafic de droguri de mare risc.

Ei erau cunoscuţi ca dealeri de pastile de ecstasy. Unul dintre suspecţi a fost prins vânzând peste o sută de comprimate, în timp ce altul a predat organelor judiciare aproape 1200 de astfel de pastile. Cei trei au fost reţinuţi miercuri de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov. 

„Măsura a fost luată după ce unul dintre inculpaţi a fost prins în fagrant în timp ce deţinea în vederea comercializării 104 comprimate ecstasy, drog de mare risc, achiziţionate anterior de la ceilalţi doi inculpaţi.

Ulterior, unul dintre aceştia a predat cantitatea de 1.196 de tablete ecstasy, pe care le deţinea la locuinţa sa”, se arată într-un comunicat dat publicităţii joi de DIICOT. Potrivit anchetatorilor, pe parcursul lunii decembrie 2023, cei trei au intermediat sau au vândut direct ecstasy, cu preţul de 25 lei pentru un comprimat. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov a dispus arestarea preventivă a suspecţilor pentru o perioadă de 30 de zile. Două tiruri implicate într-un accident în judeţul Mureş