Avertizare de călătorie pentru Austria, din cauza grevei din transportul feroviar

Lucrătorii feroviari din Austria declanşează luni o grevă, după ce negocierile salariale au eșuat.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Austria, unde angajaţii din domeniul transportului feroviar au anunţat o grevă. Circa 5.000 de trenuri nu vor circula în Austria, fiind perturbat şi traficul feroviar transfrontalier., potrivit g4media.ro.

 Lucrătorii feroviari din Austria declanşează luni o grevă care va opri întregul trafic feroviar la nivel naţional, după ce negocierile salariale de ultim moment nu au avut rezultate.

”Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Austria că luni, 28 noiembrie 2022, începând cu ora 00:00 va avea loc o grevă în sectorul transportului feroviar, care se va încheia la 28 noiembrie 2022, orele 24:00. Aproximativ 5.000 de trenuri îşi vor înceta circulaţia pe tot teritoriul R. Austria, urmând a fi perturbată şi circulaţia feroviară transfrontalieră, precum şi cea de noapte. Sunt posibile anulări de curse feroviare şi în data de 29 noiembrie 2022”, a transmis MAE.

În acest context, se anticipează perturbări serioase ale circulaţiei în transportul public. Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să consulte orarul feroviar din R. Austria, accesând: https://www.oebb.at/de/neuigkeiten/streikankuendigung şi https://fahrplan.oebb.at/webapp/#!P|TP!histId|0!histKey|H785759 .Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Austria: 0043 1 5032465, 0043 1 5052381, 0043 1 2309510 şi 0043 1 5051627 (tarif local Austria). Apelurile sunr redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie numărul de permanenţă al Secţiei Consulare a Ambasadei României în Republica Austria: + 0043 69911726027.

Medicii pneumologi din Timişoara avertizează: Tot mai multe cazuri nediagnosticate de fibroză chistică în rândul copiilor și adolescenților