Locatarii unui bloc evacuați în urma unei explozii de la o brutărie

În brutărie se aflau două butelii de GPL

Pompieri
Pompieri

 O explozie urmată de incendiu a avut loc la o brutărie, în care se află două butelii de GPL, un bloc fiind evacuat, potrivit stiripesurse.ro.

Autoritățile din Pașcani, județul Iași, sunt în alertă, luni dimineața, după o explozie urmată de incendiu la o brutărie  din Pașcani, în interior fiind două butelii de GPL cu capacitate de 60-70 de litri fiecare

. Un bloc din apropiere a fost evacuat. Potrivit ISU Iași, explozia a fost urmată de incendiu la brutaria/pizzeria Karin din Pașcani. „În interior se află două butelii de GPL, cu capacitatea de 60-70 de litri fiecare. Echipajele au ajuns la locul intervenției, în interior se află doar proprietarul care este conștient, cu arsuri la o mână și la nivelul feței”, transmite ISU Iași. Au intervenit 4 autospeciale de intervenție și stingere, o autospecială transport victime multiple, două echipaje de prim ajutor calificat, două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean Iași. În apropiere se află un bloc de locuințe (la 6-7 metri distanță), iar pompierii au acționat pentru evacuarea locatarilor din bloc. Arest preventiv pentru șoferul băut care a accidentat mortal trei tineri din Alba