Alfred Simonis/ Captură video

Alfred Simonis este liderul deputaților PSD. După cum bine știm, în acest moment, social democrații se reunesc pentru a discuta aspecte importante pe care le au pe ordinea de zi, printre care și despre dorința lui Simonis, o dorință colectivă, la nivel de partid, de a-l demite prin moțiune de cenzură pe ministrul de Finanțe, Florin Cîțu. În opinia lui Simonis, Florin Cîțu ar fi un ministru unic în Europa, dând bir cu fugiții în plină pandemie.

„În niciun stat european, un personaj precum domnul Cîţu, care a dat bir cu fugiţii în plină pandemie de coronavirus, cu 10 minute înainte de a fi învestit în funcţia de prim-ministru, nu ar mai fi putut să fie nici măcar portar la Ministerul Finanţelor, cu atât mai puţin ministru al Finanţelor. Cu un astfel de personaj care vede peste tot extratereştri, spioni, hackeri şi alte chestiuni, se luptă cu tot felul de himere de tipul acesta, n-ar trebui să se regăsească în nicio funcţie guvernamentală. Avem în intenţie depunerea unei moţiuni simple împotriva domnului Cîţu. Îl vom lăsa să îşi implementeze, ştiţi că de o săptămână se chinuie cu un site, IMM Invest şi înţeleg că suntem tot noi vinovaţi pentru faptul că nu este capabil nici măcar să facă funcţional un amărât de site. Îl vom lăsa zilele acestea să îşi implementeze acest site, înţeleg că mâine e termenul limită, să-l implementeze pentru a nu fi acuzaţi că boicotăm în vreun fel, o măsură de altfel necesară, care putea fi îmbunătăţită mult şi o vom face în Parlament săptămânile următoare, iar după aceea vom discuta de moţiune simplă”, a spus Simonis la Palatul Parlamentului, potrivit agerpres.ro.

„Ora Guvernului”, sau cum să-i treci pe sub furcile caudine pe miniștrii liberali

„Vom invita în perioada următoare mai mulţi miniştri la ‘Ora Guvernului’ şi vom depune şi moţiuni simple împotriva acestora. Primii care vor fi invitaţi, după domnul Vela, care este săptămâna viitoare, vor fi doamna Anisie, doamna Violeta Alexandru, domnul Tătaru, evident, care între timp înţeleg că îşi fiscalizează la farmacia proprie măştile pe care le vinde, cel puţin când e presa de faţă, vă asigur că vom demonstra în fiecare clipă şi domnului Orban şi celorlalţi faptul că Parlamentul funcţionează”, a adăugat Alfred Simonis.

Citește și: PSD are azi ședință. Despre planuri și măsuri

#News