Hidroelectrica a început emiterea din nou a facturilor

Hiroelectrica a publicat și formularul care trebuie completat de cei care vor plata eșalonată, persoane fizice sau juridice.

Hidroelectrica a implementat noul sistem informatic de facturare, începând să emită din nou facturi. Compania a anunțat că termenul de plată va fi de 45 de zile, facturile putând fi plătite și în rate, potrivit romaniatv.net.

Hiroelectrica a publicat și formularul care trebuie completat de cei care vor plata eșalonată, persoane fizice sau juridice.

Noul sistem informatic integrează soluții software de ultimă generație capabile să gestioneze un număr crescut de clienți casnici și non-casnici pe care îi are acum societatea. De asemenea, se pot face şi alte contracte de furnizare pe viitor, anunţă Hidroelectrica pe site-ul său. Termenul de plată a facturilor emise de către Hidroelectrica este de 45 de zile în cazul clienților casnici, respectiv de 30 de zile în cazul consumatorilor non-casnici, perioade pentru care nu sunt percepute penalități, anunță compania.

Compania precizează că, dacă cliențîi se află în dificultate cu plata facturilor, pot opta pentru eșalonarea sumelor restante, plata urmând a fi făcută în maximum 6 rate lunare, de valori egale

Pe perioada eșalonării vor fi achitate facturile curente, împreună cu ratele rezultate din cererea de eșalonare. Formularul tip pentru cererea de eșalonare este disponibil pentru descărcare în format electronic (formular rate Hidroelectrica pentru client casnic și formular rate Hidroelectrica pentru client business). Pe formulare se precizează că în cazul în care o rată nu este achitată la termen, prin aceasta înțelegându-se că banii nu au ajuns în conturile Hidroelectrica inclusiv până în data stabilită de plată pentru luna respectivă, Hidroelectrica își rezervă dreptul de a rezilia unilateral convenția de eșalonare. Sumele restante neachitate vor fi penalizate conform clauzelor contractuale, de la data scadentă a fiecărei facturi. După completare, formularul poate fi trimis la adresa de mail eșalonări@hidroelectrica.ro sau poate fi depus în format fizic la sediile sucursalelor Hidroelectrica, precum și la sediul central.

Care sunt pârtiile din România unde se poate schia la sfârșitul anului