Potrivit Digi24, în dimineaţa acestei zile, un depozit din localitatea Afumaţi a fost cuprins de flăcări. Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti Ilfov, Bogdan Toma, a menţionat că „arde aproximativ 80% dintr-o suprafață de circa 4.000 de metri pătrați”. Acesta a adăugat că au fost mobilizate 25 de autospeciale de stingere pentru a combate flăcările impunătoare.

Anunţat în jurul orelor 5:30 dimineaţa prin appel la 112, incidentul nu a provocat victime, a fost localizat în jurul orelor 7:30 şi a fost emisă o alertă prin sistemul Ro-Alert. Conform declaraţiilor oficialilor ISU, în interiorul depozitului se aflau deşeuri de plastic, iar riscul de propagare al incendiului la construcţiile învecinate este iexistent.

Efectivul pompierilor a fost alcătuit din 150 de persoane, 25 de autospeciale, 4 autoscări, două descarcerări şi două ambulanţe SMURD.

Conform declaraţiei lui  Raed Arafat, numărul mașinilor de intervenție a fost suplimentat de către ISU. „Se intervine doar din exterior, nu se poate intra acolo din cauza condițiilor. Nu sunt victime, o singură persoană a avut nevoie de asistență medicală”, a spus Raed Arafat.

Până la ora transmiterii acestei știri, nu au fost înregistrate persoane rănite şi nu a fost necesară intervenția celor de la SMURD pentru acordarea îngrijirilor medicale vreunei persoane.

„Intervenția este în desfășurare, în acest moment incendiul este localizat, ceea ce înseamnă că acesta nu se mai poate extinde și la obiectivele învecinate. Colegii mei intervin cu prudență din exteriorul locaiei pentru că există posibilitatea prăbușirii halei. De asemenea, un perete lateral al clădirii s-a prăbușit. Vorbim de o hală pe structură metalică, învelită cu panouri tip sandviș, care din cauza temperaturilor foarte mari, se prăbușesc”, a declarat Bogdan Toma, ofițer de presă al ISU București-Ilfov, la Digi 24.

#news