Eclipsa parţială de lună, vizibilă cu ajutorul telescoapelor, în centrul Braşovului

Eclipsa va începe la ora 21.01, moment în care Luna intră în conul de penumbră al Pământului

În noaptea dintre sâmbătă și duminică, 28-29 octombrie, în România va avea loc o eclipsă parțială prin umbră de Lună, puțin peste 12% din discul lunar urmând să se afle în conul de umbră al Terrei, potrivit g4media.ro.

Eclipsa va începe la ora 21.01, moment în care Luna intră în conul de penumbră al Pământului, fapt ce nu aduce modificări substanțiale în ce privește luminozitatea satelitului nostru, intrarea în conul de umbră urmând să înceapă la 22.35, cu maximul „programat” la 23.14.

Finalul eclipsei parțiale prin umbră va avea loc la 23.52, iar sfârșitul eclipsei, la 01.26, pe 29 octombrie.Pe 28 octombrie, între orele 22.30 și 00.00, Planetariul Cosmonaut Dumitru Prunariu Brașov organizează în Parcul Nicolae Titulescu, în condițiile în care cerul va fi senin, o sesiune de observații ale Lunii, cu ajutorul telescoapelor și lunetelor noastre, cu ocazia Eclipsei Parțiale de Lună. Evenimentul este deschis publicului în mod gratuit. Observațiile vor avea loc numai în condițiile în care cerul va fi senin. Dacă vă aduceți cu voi lanterne sau „frontale”, vă recomandăm ca ele să aibă lumină roșie (obligatorie atunci când se fac observații de noapte). Dacă vreți să aflați mai multe despre mecanismul formării eclipselor de Lună, puteți să o faceți urmărind la Planetariul Brașov, de la ora 12.00, în zilele de miercuri, vineri și duminică, spectacolul „Sistemul Solar, casa noastra”. România trece sâmbătă noaptea la ora de iarnă 2023