Marcel Ciolacu / Foto: Facebook

Liderul PSD, Marcel Ciolacu a declarat, la B1 TV, că este nedumerit de numărul de voturi pe care Florin Iordache le-a primit în Parlament, la numirea în funcția (pe viață) de președinte a Consiliului Legislativ, făcând aluzie la faptul că nici măcar liberalii nu l-ar fi votat pe contracandidatul Augustin Zegrean.

„Posibil foarte mulţi membri ai PNL să fi votat cu domnul Iordache, ca pe urmă să facă scandal că uitaţi pe cine a pus PSD la Consiliul Legislativ! Altă explicaţie eu nu am. Dacă poate cineva să îmi dea altă explicaţie, eu o respect”, a spus Marcel Ciolacu la B1 TV.

Totodată, Ciolacu a dat asigurări că nu a fost vreo negociere pe această funcție, nici cu PNL, nici cu USR PLUS.

„Eu am o singură întrebare. Grupul PNL are peste 100 de parlamentari, 120, nu ştiu câţi au apucat până la urmă să ia, că au luat vreo 30-40 de traseişti, am înţeles că se regăsesc acum pe liste, le urez succes. Cum din 120 de parlamentari ai PNL domnul Zegrean a luat doar 41 de voturi? Nu ar vrea cineva de la PNL să ne explice acest fenomen, până vorbim de aranjamente şi negocieri între PSD şi alte partide?”, a mai spus Ciolacu.

Reamintim că fostul ministrul al Justiției, Florin Iordache a fost ales în funcția de președinte al Consiliului Legislativ, cu 185 de voturi din partea parlamentarilor. Principalul său contracandidat, Augustin Zegrean a obținut numai 41 de voturi. Funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ este asimilată celei de ministru, iar funcţia de preşedinte de secţie, celei de secretar de stat.

Citește și: Florin Iordache, „pe viață” la Consiliul Legislativ

#News