Polițist judiciar, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită și trafic de influență

El e acuzat că ar fi cerut 300.000 de euro unui inculpat pentru a-l ajuta să scape de un dosar de evaziune fiscală

Procurorii DNA l-au trimis joi în judecată pe polițistul judiciar Mihai-Cătălin Bîzăran, acuzat de luare de mită și trafic de influență, potrivit unui comunicat al parchetului. El este în arest preventiv, potrivit g4media.ro

Bîzăran este acuzat că ar fi cerut 300.000 de euro pentru a ajuta un inculpat să scape de un dosar de evaziune fiscală instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, că în perioada 28 septembrie – 30 decembrie 2022, inculpatul Bîzăran Mihai-Cătălin, în calitate de lucrător de poliție judiciară delegat să efectueze activități de urmărire penală într-un dosar aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (P.Î.C.C.J), ar fi pretins de la o celălalt inculpat (persoană vizată în cauza respectivă) cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală și delapidare, suma de 300.000 euro (200.000 euro pentru sine și 100.000 euro pentru un intermediar). 

Ce spun procurorii

Potrivit procurorilor, banii respectivi ar fi fost pretinși de inculpatul Bîzăran Mihai-Cătălin în schimbul promisiunii că acesta ar face cercetări într-un anume sens, astfel încât prejudiciul să fie stabilit într-un cuantum redus precum și pentru a propune o soluție de clasare în cazul infracțiunii de evaziune fiscală; acesta ar interveni la procurorul de caz (asupra căruia a lăsat să se înțeleagă că ar avea influență) astfel încât acesta din urmă să dispună soluția clasării pentru infracțiunea de evaziune fiscală și să încheie un acord de recunoaștere a vinovăției cu persoana vizată pentru infracțiunea de delapidare. În același context, în perioada 14 – 30.12.2022, inculpatul Bîzăran Mihai-Cătălin i-ar mai fi transmis aceleiași persoane informații nedestinate publicității din dosarul respectiv dar și cum se vor derula cercetările în continuare. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

ANM anunţă temperaturi scăzute şi intensificări ale vântului, până sâmbătă dimineaţă