Șoșoacă îi vrea uitați de popor pe CTP și pe Mândruță

Senatoarea este de părere că cei doi jurnaliști „nici măcar nu cunosc Constituția”

Senatoarea Diana Șoșoacă și-a făcut rost de doi noi inamici pe care îi poate adăuga colecției sale de oameni pe care nu îi suportă și care, la rândul lor, n-o suportă pe aceasta. Nou intrații pe lista neagră a Dianei Șoșoacă sunt jurnaliștii Cristian Tudor Popescu (CTP) și Lucian Mândruță. Ambii au criticat-o pe senatoare în repetate rânduri, ba chiar ironizând-o (de cele mai multe ori, pe bună dreptate) pe aceasta.

Dar cum senatoarea Șoșoacă are și ea o oarecare limită de suportabilitate, atunci când vine vorba despre critici și miștouri la adresa ei (dacă le pricepe), aceasta s-a aventurat într-un discurs anti CTP și anti Mândruță, sfătuindu-i pe români să-i dea uitării pe cei doi jurnaliști care, în opinia politicianului de care PAUR s-a lepădat, n-ar fi făcut altceva decât să manipuleze poporul, în direcția actualei guvernări.

Senatoarea Șoșoacă: „Înțeleg de ce aceste două persoane au intrat în uitare”

„Aștia sunt corifei pentru dumneavoastră? S-a autodefinit când vorbea de creiere, pentru că nu poți să vorbești despre o parte a poporului român în acest fel abject. Nu voi permite niciodată să vorbească așa, mai ales că el este mai jos decât orice prost despre care vorbește. Sper că poporul român va înțelege că de 31 de ani au fost manipulați de acești falși jurnaliști, care nici măcar nu cunosc Constituția. Nu știu că parlamentării nu se limitează la interpelări în Parlament. A nu se confundă instituția Parlamentului cu persoanA parlamentarului. Înțeleg de ce aceste două persoane au intrat în uitare, având în vedere că poporul român nici nu-și mai amintește de ei și bine ar fi că nimeni să nu-și mai amintească de ei. Să respectăm mai mult poporul. Dacă nu știm să interpretăm legea și în spirit, nu doar în litera ei, ar trebui să se ducă la constituționaliști.”, a spus Diana Sosoacă.

Citește și: Diana Șoșoacă: „Doar eu și Trump mai suntem blocați pentru atitudinile noastre”