Un șofer din Galați a accidentat intenționat autoturismele unor rude și le-a incendiat

Una dintre mașini a ars integral

SMURD
SMURD

Un bărbat de 36 de ani din comuna Barcea, judeţul Galaţi, este cercetat de poliţişti după ce a lovit şi incendiat mai multe maşini care aparţineau unor rude, potrivit ziare.com..

Din verificările efectuate de poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Lieşti, s-a stabilit că bărbatul s-ar fi deplasat pe strada Margaretelor, în zona unde se află o grădiniţa.

El ar fi lovit de mai multe ori un alt autoturism staţionat, aparţinând soţiei acestuia, o femeie de 32 de ani. În acel moment, în autoturismul lovit se afla o singură persoană pe locul din dreapta faţă, respectiv cumnata bărbatului, de 36 de ani, care a reuşit să iasă din maşină, fiind rănită uşor. Aceasta a fost preluată şi transportată la spital, pentru îngrijiri medicale. 

După ce a lovit maşina soţiei, bărbatul s-a deplasat în aceeaşi localitate la domiciliul unui alt bărbat, de 50 de ani, unde ar fi lovit, tot cu intenţie, două autovehicule parcate în faţa imobilului şi care aparţin acestuia din urmă.

Acesta s-a deplasat în satul Podoleni, din comuna Barcea, la adresa de domiciliu a surorii sale, de 40 de ani. Aici ar fi incendiat atât maşina pe care a condus-o şi cu care a lovit celelalte autoturisme, cât şi un autoturism ce aparţine surorii sale. Pentru stingerea celor două autoturisme incendiate a fost necesară intervenţia pompierilor. 

”Joi, dispeceratul 112 a fost anunţat despre izbucnirea unui incendiu la doua autoturisme, in localitatea Podoleni, comuna Barcea, judeţul Galaţi. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de la Garda Iveşti şi echipajul SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Tecuci, pompierii reuşind să lichideze incendiul în limitele găsite.

A ars un autoturism VW Passat în proporţie de 100%, iar la al doilea autoturism marca Mercedes C220 a ars zona compartimentului motor. Cauza incendiului este acţiunea intenţionată a unei persoane, care ar fi rudă cu persoana păgubită”, a transmis ISU Galaţi.

Poliţiştii au pornit în căutarea bărbatului şi l-au depistat în localitatea Podoleni, fiind condus la o unitate spitalicească, în vederea recoltării de probe biologice pentru a stabili dacă a consumat băuturi alcoolice sau substanţe psihoactive. În cauză, va fi deschis dosar privind infracţiunile de vătămare corporală şi distrugere, iar, în funcţie de rezultatele cercetărilor, se va putea extinde urmărirea penală Columbia va declara stare de dezastru natural din cauza incendiilor de vegetaţie izbucnite pe teritoriul ţării