Diplomele Alinei Mungiu Pippidi spun că doamna e politolog de meserie. Cu alte cuvinte, de fiecare dată când se simte îndreptățită să-și dea cu părerea asupra situației politice din România, Pippidi pune mâna pe pix și ne deranjează cu părerile sale. Ultima „ieșire” de acest fel ne relatează cum președintele Klaus Iohannis se transformă, încet-încet, într-un dictator veritabil, de mai-mai c-ai putea să-l confunzi cu Viktor Orban, ori chiar cu Erdogan al Turciei. Mai pe larg, potrivit acesteia, puterea ar fi, în acest moment, deținută de un partid unic (PNL) care controlează tot – sugerează Pippidi.

Alina Mungiu Pippidi dă sfaturi prețioase națiunii

„Cînd îl aud pe Klaus Iohannis folosindu-şi platforma prezidenţială, menită de Constituţie ca o instituţie a medierii, atacînd repetat un partid politic, îmi spun că deja s-a trecut pragul, a început o veritabilă destrămare a democraţiei româneşti, atîta cîtă mai e, la calitatea la care a ajuns, adică foarte proastă. De ce se ţin alegeri nu e clar, pentru că ai un preşedinte şef al forţelor armate şi de securitate care spune la toate orele că nu va permite PSD să guverneze, cum de fapt nu i-a permis din 2016. Alegerile au sens doar cînd există libertatea alegerii şi e garantat că acela care cîştigă chiar poate guverna. Or, e invers, partidul care contestă clasa politică, USR-PLUS, ştim deja că există doar ca să strîngă voturile alienate de clasa politică şi să le aducă înapoi la matcă, iar partidul cu baza de masă cea mai largă e exclus dinainte şi să zică mersi dacă nu va fi desfiinţat, mai ales dacă zguduie barca cu moţiunea lor de cenzură. (…) Dragii mei, aveţi grijă să nu rămâneţi cu un singur partid care să controleze şi resursele materiale, şi pe cele ale justiţiei şi siguranţei naţionale, ca în Ungaria.”, scrie Alina Mungiu Pippidi, conform publicației Adevarul.

Citește și: Vela, așteptat astăzi la audieri. Comisia „Sparanghelul”, activată

#News