Budeanu / Gușă / Băsescu

Nu reușește de prea multe ori Cozmin Gușă să fie amuzant, însă și când reușește! Fie că și-a dorit sau nu să fie amuzant, cert este că a reușit. Mai pe larg, Cozmin Gușă își dorește un meci între Traian Băsescu și… Dana Budeanu. Da, ați citit bine. O descidere de forțe dintre doi titani, doi guralivi răutăcioși, unul contra celuilalt. Bretonul Danei Budeanu, contra cheliei lui Traian Băsescu. Ori, după cum preferați, amintirea fostului moț al lui Băsescu, contra actualului breton al Danei.

Dezbatere publică între Băsescu și Budeanu?

„Când BĂSE e RIDICOL! Cei care-l cunoaștem bine, știm despre fostul președinte că, pe lângă abilitățile dobândite într-o viață tumultoasă în care “S-A DESCURCAT” (ca tot românu’…), are un mare handicap legat tocmai de lipsa de cultură, cauzată de absența lecturării cărților în viața sa. Cred c-ar fi interesant ca Dana Budeanu să-l provoace pe “iubitorul de CĂRTĂRĂSCU” chiar la o dezbatere publică în care să se concureze amândoi pe tema carților citite și a culturii dobândite astfel, să-l vedeți atunci pe fiorosul “lup de mare” cum devine un “pisicuț”, chiar mai penibil și mai docil decât Pontache. Dezbaterea ar putea fi moderată de Adriana Săftoiu, care s-a chinuit inutil să-i îndese cărți sub nas lui Băse. Andrei Pleșu, fostul său consilier, poate arbitra dezbaterea, va fi însuflețit de amintirea momentului când TB l-a-njurat de mamă …”, scrie Cozmin Gușă.

Citește și: Liniștea din bula lui Vlad Voiculescu

#News