Răzvan Cuc / foto: Capital

Dorind să mai pună un pic de sare și piper în recentul scandal din interiorul PSD, Răzvan Cuc se alătură și el celor ce au ceva împotriva actualei conduceri PSD, dând cu toată setea în paravanul de servici, Paul Stănescu. Astfel, cum era de așteptat, nici Răzvan Cuc nu solidarizează cu „gașca” de vizionari a lui Ciolacu, numindu-i pe aceștia „aventurieri” din punct de vedere politic.

Răzvan Cuc: „Se spune că în politică scopul scuză mijloacele, însă ceea ce face actuala conducere interimară nu mai are niciun scop”

„Dacă nu ai un plan al tău, alții te vor include în planurile lor’. Când simți că pierzi controlul, ataci public fără să te uiți în jurul tău. Paul Stanescu & Co s-au trezit șefi peste Partid și se cred atotputernici. Când un membru PSD își permite să aibă propria opinie, să nu fie de acord cu Paul Stanescu & Co, devine ”un aventurier politic” care e ”preocupat doar de funcții”.

Se spune că în politică scopul scuză mijloacele, însă ceea ce face actuala conducere interimară nu mai are niciun scop. Sau poate singurul scop este unul pe care îl știu doar ei și se pare ca o mare parte a partidului nu îl prea înțelege. În urmă cu un an, Paul Stănescu susținea că ”trebuie să lăsăm tinerii în fruntea partidului”. Bineînțeles, atunci nu știa încă de planul de preluare-predare a partidului, iar acum folosește aceleași metehne vechi pentru a-și păstra funcția luată nedemocratic. Mă întreb cine sunt tinerii ăștia liberi care au preluat partidul? Paul Stănescu & Co?

Actuala conducere PSD trebuie să înțeleagă că oamenii s-au săturat de aceleași fețe, e momentul ca în PSD să vină oameni cu experiență politică și cu o viziune nouă. E nevoie de un congres corect, democratic, cu dezbateri reale și critici constructive”, a scris Răzvan Cuc pe Facebook.

Citește și: Zarvă mare în pridvor! Rădulescu îl mitraliază și el pe Stănescu

#News