Voucherele pentru alimente, încărcate în Săptămâna Mare

În România, în acest moment, sunt aproximativ 2,4 milioane de beneficiari. 

Beneficiarii voucherelor pentru alimente vor primi cea de-a doua tranșă de bani din acest an mai repede, înainte de Paşte. 2,4 milioane de români au astfel de carduri, care sunt încărcate o dată la două luni cu 250 de lei. Ulei, făină, zahăr, legume, fructe, carne și lactate, acestea sunt produsele care se pot cumpăra cu cei 250 de lei. Rămâne de văzut ce cantități își vor permite oamenii să cumpere, deoarece, cel puțin la nivelul județului Gorj a fost anunțat că un kg de carne de miel va costa înainte de Paște între 40-45 de lei. Un kg de roșii în piață se va vinde  cu peste 20 de lei, iar un kg de brânză costă deja între 35-45 de lei, potrivit digi24.ro.

Anul acesta, voucherele pentru alimente vor fi încărcate o dată la două luni.

Cei mai mulți beneficiari ai cardurilor sunt în Capitală, 122.000. În județul Suceava sunt 90.879 de beneficiari, iar în județul Iași sunt 90.196 de beneficiari. Ministrul Marcel Boloș anunța faptul că termenul pentru încărcarea acestor vouchere a fost stabilit în Săptămâna Mare. Mai exact pe data de 13 aprilie românii vor primi acești 250 de lei pentru a-i folosi atunci când merg la cumpărături pentru masa de Paște.

În România, în acest moment, sunt aproximativ 2,4 milioane de beneficiari. 

Categoriile de persoane care primesc voucherele sociale sunt pensionarii din sistemul public de pensii ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei, familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei.

Sute de persoane evacuate în urma unui incendiu de vegetaţie produs în estul Spaniei