Ludovic Orban

CRR a decis! Desemnarea pentru a doua oară a premierului Orban, în afara Constituției

CCR a decis și a dat verdictul mult așteptat. După ce, în prealabil, cei de la PSD raportaseră desemnarea lui Orban în funcția de premier pentru a doua oară, cei dintâi au decis să dea câștig de cauză acuzației și să se hotărască. Astfel, Curtea Constituțională a spus că ar exista un conflict de natură juridică între Președintele Klaus Iohannis și Parlament, acesta fiind sporit de alegerea lui Orban pentru a reprezenta guvernul, după ce a fost demis prin moțiune de cenzură. Reamintim că această moțiune de cenzură a fost orchestrată de către cei de la PSD, într-o alianță neformală cu PRO România și UDMR.

Concluzia directă a deciziei CCR este anularea ședinței de învestire a guvernului Orban II. Așadar, CCR a decis. Gata cu învestirea!

„Nu există un blocaj la nivelul activităţii Parlamentului, câtă vreme mecanismul efectiv de autoreglare a raporturilor interinstituţionale în cadrul procedurii de învestitură a Guvernului, ce implică acţiunea directă şi nemijlocită a senatorilor şi deputaţilor, se află în derulare, acest mecanism se află în derulare”, a spus Mihaela Ciochină.

Ciochină a ținut să sublinieze că Parlamentul funcționează normal

Citește și: Ciolacu, ce fumezi? „Dacă nu era COVID-19, politicienii aveau timp să se joace”

„Chiar astăzi, peste câteva ore, este programată şedinţa comună a celor două Camere în vederea acordării votului de încredere. În acest context, cererea apare exclusiv ca o expresie a nemulţumirii de natură pur politică a unui partid politic (…) ai cărui exponenţi sunt chiar autorii sesizării, şi nu ca o expresie a unei imposibilităţi de funcţionare instituţională a Parlamentului. În opinia noastră, câtă vreme este reglementat un mecanism de autoreglare, nu se justifică intervenţia Curţii Constituţionale”, a afirmat reprezentanta Administraţiei Prezidenţiale.

#News