Un dezvoltator imobiliar din Ploiești a vândut aceleași locuințe la 16 persoane

Dezvoltatorul imobiliar a luat un milion de euro, după care a băgat firma în faliment

Arest
Arest sursa foto pixabay

Procurorii prahoveni au reţinut cinci persoane în dosarul de înşelăciune deschis după ce mai mulţi cumpărători au reclamat că au plătit apartamente într-un complex rezidenţial din Ploieşti, după care au aflat că acestea fuseseră vândute şi altor persoane, potrivit digi24.ro.

Patru dintre suspecţi, între care un avocat şi un notar, vor fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. 

Opt persoane au fost audiate, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul care vizează infracţiuni de înşelăciune, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, bancrută frauduloasă, fals intelectual şi complicitate la aceste infracţiuni. Dosarul a fost deschis cu privire la activitatea unui dezvoltator imobiliar care a ridicat complexul de locuinţe White Tower şi City Gate din Ploieşti. Dintre cei care au fost audiaţi, cinci au fost reţinuţi, au declarat surse judiciare. Unul dintre suspecţi a fost plasat de către procurori sub control judiciar, iar patru vor fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Este vorba despre un notar, un avocat, membri ai aceleiaşi familii şi doi reprezentanţi ai dezvoltatorului imobiliar. 

Audierile au avut loc în urma unor percheziţii făcute de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, la sediul unor firmei care a ridicat complexul de locuinţe White Tower şi City Gate din Ploieşti,precum şi la birouri notariale şi cabinete de avocatură. „În fapt, în perioada 18.10.2016 – 20.10.2023, un dezvoltator imobiliar din Ploieşti, prin folosirea de mijloace frauduloase, respectiv convenţii scrise autentificate de către trei notari publici din Ploieşti, au indus în eroare un număr de 16 persoane vătămate, cauzându-le acestora un prejudiciu total în valoare de 985.500 euro şi 424.091 lei (în total 1.071.174 euro)”, a informat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

 Conform anchetatorilor, dezvoltatorul imobiliar încheia promisiuni de vânzare-cumpărare ale unor apartamente de locuit, urmate de achitarea integrală de către persoanele vătămate a contravalorii acestora şi apoi le înstrăina către alte persoane, prin contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică

 Reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar sunt cercetaţi pentru comiterea a 15 infracţiuni de înşelăciune în formă continuată, 2 infracţiuni de înşelăciune în formă simplă, 26 de infracţiuni de complicitate la fals intelectual, 1 infracţiune de complicitate la tentativă de fals intelectual, 15 infracţiuni de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor şi 15 infracţiuni de bancrută frauduloasă.

 În anchetă apar şi numele altor persoane suspectate de comiterea mai multor infracţiuni de complicitate la înşelăciune, complicitate la abuz de încredere prin fraudarea creditorilor si bancrută frauduloasă, reţinându-se în sarcina acestora că, prin faptele lor au ajutat dezvoltatorul imobiliar să îşi diminueze patrimoniul pentru a justifica declanşarea procedurii falimentului, astfel încât persoanele vătămate să fie în imposibilitatea de a-şi recupera prejudiciul. La Târgu Mureș se deschide primul centru comunitar pentru tratarea adicțiilor