Condiţiile de trafic de pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva au fost testate de către o echipă a Asociaţiei Pro Infrastructura (API), care a anunţat în cursul zilei de luni, 23 decembrie inaugurarea acestei porţiunui de şosea.

„Pentru cei care întreabă, circulaţia nu s-a deschis înca. Pe cei 21 de kilometri, circulaţia se va deschide luni”, susţin cei de la Pro Infratructura într-un material video.

În mod normal, deschiderea circulaţiei pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva avea o o întârziere preconizată de peste 3 ani, pe 12 august, în acelasi timp cu Lotul 4 al soselei, însă, pe data de 14 august, cu o lungime de 22,1 kilometri dintre Ilia si Soimus (judetul Hunedoara), a fost inaugurat doar Lotul 4.

Astfel, potrivit CNAIR, circulaţia pe Lotul 3 (lung de 21 de kilometri, dintre Ilia şi Coseviţa), nu a fost deschisă, motivul fiind defectele majore ale şoselei.

În consecinţă, în ciuda faptului că spaniolii finalizaseră lucrările în proporţie de 99%, CNAIR a decis rezilierea contractului, provocând un scandal de proporţii referitoare la motivele care au impiedicat deschiderea autostrazii dintre Ilia si Cosevita.

Cu toate acestea, ministrul Cuc a promis în luna august că ultimele lucrări la şosea vor fi făcute de către CNAIR, însă promisiunea acestuia s-a lăsat aşteptată.

Potrivit ziare.com, „în septembrie, CNAIR a anunţat că şoseaua începe să se crape şi cu toate că fisurile apăruseră într-o zonă prin care şoferii n-ar fi ajuns să circule, compania a anunţat că nu vor deschide circulaţia până nu va avea o expertiză a lotului de drum. Aşa că, în loc să se facă inaugurarea, CNAIR a început să pregăteascp actele pentru a contracta o societate care să realizeze expertiza. Până la urma IPTANA SA a fost contractată si a realizat expertiza. Până acum, CNAIR a susţinut de mai multe ori că ar pute deschide şoseaua cu restricţii de tonaj şi de trafic, dar nu a dat în niciun moment informaţii clare la momentul în care inaugurarea ar putea avea loc”.

#news