Comisia Juridică a Camerei Deputaților a dat vineri un raport favorabil pentru ridicarea imunității deputatului Pro România, Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, acuzat de DNA de trafic de influență și luare de mită. Raportul a fost adoptat cu 19 voturi „pentru” și 2 voturi „împotrivă”.

Deputatul Nicolae Bănicioiu, care s-a prezentat vineri la şedinţa Comisiei juridice a declarat că toate acuzaţiile la adresa sa sunt „minciuni”.

„Sunt nişte minciuni. (…) Poziţia mea este foarte clară. Eu vreau să ajungem cât mai repede cu discuţia pe fond. Până acum nu am fost audiat, nu înţeleg de ce nu am fost audiat. Mi-a spus doamna avocat şi înţeleg din multe păreri juridice că puteam fi audiat de câte ori era nevoie. Nu mai candidez. Să stea lumea liniştită. Vreau eu să lămurim practic chestiunea asta şi văd cum e posibil totuşi ca în România denunţătorul să fie crezut absolut oricând, dar să rămână cu tot, să i se ofere protecţie, imunitate şi orice. Pot să-mi ia imunitatea şi orice că oricum le-am dat-o eu”, a declarat Bănicioiu.

Deputații vor vota, marți, în plen, ridicarea imunității lui Bănicioiu. Votul va fi secret, cu bile.

Procurorii DNA au solicitat ridicarea imunității parlamentare a deputatului Nicolae Bănicioiu, fostul ministru al Sănătății în Guvernul Ponta, în vederea începerii urmăririi penale. Bănicioiu este acuzat pentru trafic de influență, dar și luare de mită. În perioada 2012-2014, Bănicioiu ar fi pretins aproape 4 milioane de lei de la doi oameni de afaceri ce aveau contracte cu spitale publice din București și județul Ilfov.  

Citește și: DNA cere ridicarea imunității parlamentare a lui Bănicioiu. Mită de aproape 4 milioane de lei

#News