Eugen Teodorovici

O fi trecând ea, cândva și starea asta de alertă și atunci nimeni și nimic nu-i va mai împiedica pe social-democrați să organizeze Congresul PSD. Marcel Ciolacu ar trebui să fie marele câștigător a funcției supreme în partid, el beneficiind de susținerea unor lideri importanți. Numai că tronul este vânat și de Eugen Teodorovici, singurul care a refuzat să demisioneze în noiembrie anul când vechea conducere, cu Viorica Dăncilă în frunte, au decis să-și depună demisiile, înțelegând nevoia de resetare a partidului.

În fapt, Teodorovici chiar revendică funcția supremă în PSD și aduce și argumente: „Statutul PSD, practic legea partidului, spune clar că în astfel de situații președintele executiv devine interimar al partidului”, a declarat, luni, Eugen Teodorovic, care era exact președinte executiv în noiembrie anul trecut, când Marcel Ciolacu a preluat conducerea interimară.

La șapte luni distanță, Teodorovici spune că aștepta de la Ciolacu altceva decât a făcut liderul interimar. „Eu, de mai bine de o jumătate de an nu am văzut să fi marcat Ciolacu vreun gol în poarta PNL. Să încerce să facă opoziție și ce e bine pentru partid. E departe de a fi ce trebuie. Noi am primit doar palme și reproșuri. Azi, în loc să creștem PSD, pentru că oamenii sunt nemulțumiți, nu facem asta”, a mai spus Teodorovici.

Contracandidatul lui Ciolacu la șefia partidului a mărturisit că i s-a propus funcția de vicepreședinte, dar a refuzat-o tocmai pentru că este convins că la alegerile din cadrul Congresului, ce va fi organizat imediat ce va fi ridicată starea de alertă, va fi cel ales.

„Primesc multe mesaje de la membri de partid și de la conducere. Anunțul candidaturii mele va fi făcut la momentul potrivit. M-a invitat să fiu vicepreședinte, cred că acum o lună a fost. Am spus că nu pot fi în echipă cu cineva care a încălcat Statutul partidului. Congresul va fi un prilej să clarificăm lucrurile. Eu am să respect ce spune partidul, nu ce spune echipa domnului Ciolacu. Eu nu l-aș vota pe Marcel Ciolacu. Eu nu am cum să cred că Ciolacu va avea respect față de legile țării când a încălcat legea partidului”, a încheiat triumfal Eugen Teodorovici.

Citește și: Grindeanu a abandonat, Teodorovici iese pe turnantă în cursa pentru șefia PSD

HashtagNews.ro