Social democrații par să nu prea țină cont de norme și prevederi legale. Nu pot să-mi dau seama care e motivul pentru care o fac. Mă gândesc că o fi și asta o formă de sfidare a guvernului Orban. Un fel de „nu suntem de acord cu voi, nu facem ca voi!”. Ori poate, cine știe, o fi vorba doar despre inconștiență și despre lipsă de responsabilitate – atât pentru ei, cât și pentru cei din jurul acestora. Răspunsul adevărat îl știe doar Marcel Ciolacu. Și-l știu și toți cei din fotografia atașată articolului, cea apărut inițial pe contul de socializare a liderului social democraților.

„Împreună cu prietenii și colegii mei din Moldova. #Moldovafrumoasasisfanta #PSD #impreuna”, spunea Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Cel mai probabil că Marcel Ciolacu nu și-a dat seama că fotografia în cauză ar putea fi un nou motiv de revoltă socială. Chiar și-așa, nu pot să mă întreb cum poți să nu-ți dai seama, de vreme ce nu ești la prima abatere de acest fel?

Iar comentariile au început să curgă: oameni nemulțumiți l-au tras pe Ciolacu de urechi, amintindu-i că-i cazul să poarte mască. Atât el, cât și veselii lui prieteni din fotografia de grup. La care Ciolacu răspunde cum că se află într-un spațiu deschis, astfel că nu e nevoie să poarte mască.

Citește și: PSD: Botoșaniul nu e bătaia de joc a lui Orban

#News