Femeia care i-a agresat pe copiii dintr-o grădiniță privată a fost reținută

Este acuzată de purtare abuzivă şi de rele tratamente aplicate minorului

Arest
Arest sursa foto pixabay

Poliţia din Ilfov a reţinut-o pe femeia angajată a unui centru privat de îngrijire a copiilor din Popeşti Leordeni, înregistrată în timp ce jigneşte şi agresează copii cu vârsta de grădiniţă, potrivit ziare.com.

Ea este acuzată de comiterea a zece infracţiuni de purtare abuzivă, dar şi de rele tratamente aplicate minorului.

Joi procurorul de caz va decide dacă solicită o altă măsură preventivă în ceea ce o priveşte. „În urma activităţilor specifice procedurale, poliţiştii de investigaţii criminale din Popeşti Leordeni au extins cercetările cu privire la săvârşirea a 10 infracţiuni de purtare abuzivă. În urma probatorului administrat, poliţiştii din Popeşti Leordeni au dispus măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de femeia de 24 de ani, bănuită de comiterea faptelor investigate, urmând ca în cursul zilei de 23 februarie a.c., aceasta să fie prezentată procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu propuneri legale”, anunţă joi, 22 februarie, oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov.

Femeia este urmărită penal pentru infracţiuni de rele tratamente aplicate minorilor şi purtare abuzivă, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.

Ea a fost înregistrată în timp ce îi bătea pe cei mici, ţipa la ei, îi traumatiza şi îi pedepsea. „Începe să spui lunile anului, eu nu te aud. Tu joacă-te cu nervii mei, că dacă intri pe mâinile mele, ţi-o iei rău de tot. Stai cum trebuie pe scaun”, ”Dacă te mai ridici de pe scaunul asta, te rup!”, „Băi, vă crăp capul astăzi. Mă, dobitocul pământului, unde trebuie să stai tu? Dacă trebuie să stai lângă fată, unde trebuie să stai? Pune mâinile la spate că-ţi dau cu telefonul ăsta în cap de vezi stele verzi. Dacă îţi mai aud gura, mototolesc foaia asta şi ţi-o dau să o mănânci”, sunt câteva dintre formulele cu care femeia li se adresează copiilor.

Unitatea nu face parte din reţeaua şcolară a Ministerului Educaţiei. După demararea anchetei, activitatea societăţii pe numele căreia funcţiona centrul a fost suspendată. Firma a fost amendată cu 30.000 de lei, pentru nedeţinerea analizei de risc la securitate fizică şi activitate economica cu numerar fară a deţine casă de marcat. Traficanţi de droguri, reţinuţi la Constanța