Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit la vârsta de 84 de ani, anunţă CSA Steaua. Federaţia Română de Handbal a transmis că „de-a lungul vieţii sale, Cornel Oţelea a inspirat generaţii întregi de sportivi, având un impact semnificativ asupra dezvoltării handbalului românesc”.Oţelea este considerat, de mulţi, drept cel mai valoros handbalist pe care l-a avut România. El a purtat de 92 de ori tricoul echipei naţionale pentru care a marcat 147 goluri, potrivit digi24.ro.

Cornel Oţelea a contribuit la victoriile echipei naţionale la turneele finale de la Dortmund 1961, Praga 1964 şi Paris 1970.

El a câştigat Cupa Campionilor Europeni atât din postura de sportiv, în anul 1968, cât şi din cea de antrenor, în 1977. Între 1983 şi 1984, iar apoi între 1991 şi 1997, Cornel Oţelea a fost comandantul Clubului Steaua Bucureşti, fiind primul handbalist avansat la gradul de general.

„Nea Cornel va rămâne pentru totdeauna scris în cartea de aur a sportului românesc drept un uriaş sportiv, un mare antrenor, dar şi unul dintre cei mai valoroşi conducători. Clubul Steaua transmite condoleanţe familiei îndoliate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis CSA Steaua pe Facebook.

Federaţia Română de Handbal a transmis, de asemenea, un mesaj: „Drum lin spre stele, Excelenţă!”.

„Cu profund regret şi tristeţe, Federaţia Română de Handbal anunţă trecerea în nefiinţă a legendarului Cornel Oţelea, o figură emblematică a handbalului românesc şi internaţional. Cornel Oţelea s-a născut pe 19 noiembrie 1940 în comuna Şeica Mare, judeţul Sibiu, fiind unul dintre cei mai mari handbalişti şi antrenori din istoria sportului nostru.

În calitate de jucător a contribuit decisiv la câştigarea a trei titluri mondiale şi a medaliilor de bronz şi argint alături de echipa naţională a României. Ca antrenor a câştigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua Bucureşti, atât ca jucător cât şi ca antrenor.
Fost general de brigadă, a primit titlul de „Maestru Emerit al Sportului” în 1964, de Antrenor Emerit în 1977 iar în 2009 a fost decorat cu ordinul „Meritul Sportiv cl. I”.