Mormânt cu o vechime de 2.000 de ani, descoperit în Israel

Situl a fost identificat ca ”Mormântul Salomeei”, una dintre moaşele prezente la naşterea lui Iisus.

Autorităţile israeliene au prezentat ”una dintre grotele funerare cele mai impresionante” descoperite pe teritoriul ţării, cu o vechime de circa 2.000 de ani, identificată ca fiind ”mormântul Salomeei”, una dintre moaşele prezente la naşterea lui Iisus, potrivit unor evanghelii apocrife, potrivit g4media.ro.

Situl a fost descoperit acum 40 de ani de jefuitorii de antichităţi în pădurea Lachish, situată între Ierusalim şi Fâşia Gaza

Acest lucru a dus la săpături arheologice care au scos la iveală un perimetru imens care atestă, potrivit arheologilor, importanţa acestei grote funerare. Situl, unde au fost descoperite urne cu oseminte, cuprinde mai multe elemente, precum şi nişe săpate în piatră. Este vorba despre una dintre grotele ”cele mai impresionante” şi ”complexe” descoperite în Israel, potrivit Autorităţii pentru Antichităţi (AIA). A fost utilizată iniţial pentru rituri funerare evreieşti şi a aparţinut ”unei familii evreieşti înstărite care a consacrat numeroase eforturi amenajării grotei”.

 A devenit o capelă creştină dedicată Salomeei, după cum atestă prezenţa crucii şi a unor zeci de inscripţii gravate pe ziduri şi care fac referire la ea

 ”Salomeea este o figură misterioasă”, a subliniat AIA.” Potrivit tradiţiei creştine (ortodoxă), moaşei din Bethléem nu-i venea să creadă că i se cere să ajute la naşterea copilului unei fecioare, mâna i s-a carbonizat şi nu s-a vindecat decât după ce a atins leagănul pruncului  Cultul Salomeei şi utilizarea sitului au continuat până în secolul al IX-lea, după cucerirea musulmană” a precizat AIA. Anumite inscripţii au fost făcute în arabă, deşi credincioşii creştini au continuat să se roage în acest loc, a precizat AIA. 

Cultul Salomeei şi utilizarea sitului au continuat până în secolul al IX-lea, după cucerirea musulmană, a precizat AIA, anumite inscripţii fiind făcute în arabă, deşi credincioşii creştini au continuat să se roage în acest loc

 ”Am găsit sute de lămpi integrale şi sparte datând din secolele VIII-IX”, au precizat Nir Shimshon-Paran şi Zvi Firer, directori ai operaţiunilor de excavare din sudul Israelului în cadrul AIA. ”Lămpile serveau probabil la iluminarea grotei sau erau utilizate în timpul ceremoniilor religioase, în aceeaşi manieră că lumânările care sunt puse în zilele noastre pe morminte şi în biserici”, au susţinut ei.

Opt adolescente, acuzate de uciderea unui bărbat