Scandal cu furci și topoare într-o localitate din județul Bihor

Opt persoane sunt inculpate pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încăierare.

Arest
Arest sursa foto pixabay

Opt persoane implicate într-o scandal în localitatea Gepiu din judeţul Bihor, în timpul căruia au fost folosite bâte, topoare, furci şi săbii, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Judecătoriei Salonta, potrivit ziare.com/.

 Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, cele opt persoane sunt inculpate pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice (în formă agravată, pe timp de noapte şi prin folosirea de obiecte periculoase) şi încăierare.

Cinci dintre cei opt inculpaţi sunt anchetaţi şi pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu în formă agravată (în timpul nopţii şi de persoane înarmate). Procurorii susţin că, în noaptea de 10.09.2023, pe raza localităţii Gepiu, judeţul Bihor, în loc public, pe fondul unui conflict anterior, cei opt inculpaţi au format două grupuri adverse (cu cinci, respectiv trei persoane), s-au înarmat cu obiecte contondente sau tăietoare/înţepătoare (bâte, topoare, furcă, sabie, pietre, sticle), apoi s-au încăierat între ei, fiind exercitate violenţe fizice reciproce împotriva membrilor taberei adverse. Bătăuşii au suferit leziuni la nivelul capului, gâtului, spatelui şi membrelor, iar acţiunile lor au provocat o tulburare gravă a ordinii şi liniştii publice. Unul dintre cei implicaţi nu a fost găsit de Poliţie, el primind mandat de arestare în lipsă.  Restricții legate de plata în numerar la magazinele cash & carry