Galațiul, cu 11 pretendenți la fotoliul de primar, are parte de o campanie electorală inedită. Astfel, în weekend, un măgar „îmbrăcat” cu însemnele PNL și USR PLUS a fost plimbat pe la mai multe instituții publice de prin oraș, dar toate ușile îi erau închise.

„Când unii politicieni te tratează cu indiferență sau îți spun că nu contezi, atunci ca cetățean al cetății ai obligația să iei act și să treci la acțiune.

Este inadmisibil să fim împărțiți în oameni care contează și oameni care nu contează. Iar noi vom face să contăm. Și vom demonstra că buturuga mică răstoarnă carul mare și că voința din sufletul nostru este mai puternică decât ticăloșia și puterea lor politică.

De aceea, Rody the Cantin este acea scânteie care va străluci în întunericul social în care am fost ținuți în ultimii 30 de ani.

Noi, sau mai bine zis acest măgăruș o să devină simbolul adevăratei Rezistențe dintre blocurile gri ale Galațiului. Noi suntem cei care vom spune că gata, nu se mai poate, că deciziile nu le luați doar voi, doi-trei inși care vă întâlniți obscur și împărțiți puterea pe care unii v-au dat-o în necunoștință de cauză, dar sperând ca fraierii, la un viitor mai bun!

Măgărușul este adevărata atitudine civică din Galați și nu ne vom opri până când nu ne veți trata cu atenție și cu respect și mai ales până când nu veți înțelege că puterea votului care este la noi v-a făcut parlamentari și nu șarlatani.

Azi un clip cu măgarul de la cantina universității și cu măgarul din sediul din spatele universității, PC-istul colorat în liberal”, apare postat pe pagina de Facebook a măgărușului.

Mai mult, pe acesta îl cheamă Rody The Cantin, o trimitere directă la candidatul Bogdan Rodeanu, susținut de PNL și alianța USR PLUS.

Citește și: După Poliția Animalelor, Vela înființează și Poliția pentru Siguranță Școlară

#News