Florin Cîțu

Cum ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, i-ar acuzat pe social democrați că ar fi vinovații instabilității economice de acum, sentatorul PSD Radu Ștefan Oprea nu a rămas indiferent acuzelor și i-a transmis, în replică, lui Cîțu că ar trebui să înceteze să mai „arunce” cu vină înspre aceștia și să-și asume situația economică a țării.

Senator PSD: „M-am săturat de minciunile lui Cîțu!”

„M-am săturat să văd un ministru incapabil cum încearcă disperat să scape de responsabilitatea ratingului de țară. Acum vine cu o fumigenă și, ce să vedeți, de vină este PSD pentru că dezbate noul program de guvernare.

Nu, dle. Cîțu, de vină este guvernul pe care îl reprezentați și care s-a împrumutat fără măsură. Creșterea exorbitantă a datoriei, lipsa măsurilor care să sprijine economia și locurile de muncă sunt cauzele reale pentru care ratingul de țară este amenințat. Criteriile care se evaluează sunt capacitatea de plată a datoriilor, calitatea măsurilor luate, politica economică actuală, adică performanța guvernării Orban.”, a declarat senatorul Oprea, despre Cîțu.

„Sunteți la guvernare de 11 luni, incapabili să gestionați treburile țării, preocupați doar ca alegerile generale să aibă loc cât mai repede, în detrimentul sănătății publice”

„Dle. Cîțu, am lăsat țara stabilă din punct de vedere economic, ratingul de țară a fost reconfirmat în ciuda declarațiilor panicarde pe care le făceați atunci din Parlament. Sunteți ministrul Finanțelor Publice și ar trebui să vă faceți treaba în conformitate cu fișa postului. Dacă nu puteți, plecați și lăsați locul unor oameni responsabili și profesioniști, care să gestioneze corect treburile țării.”, mai scrie senatorul PSD, pe pagina sa de Facebook.

Senatorul #PSD Stefan Radu Oprea: “M-am săturat de minciunile lui Cîțu!M-am săturat să văd un ministru incapabil cum…

Publicată de Partidul Social Democrat pe Luni, 19 octombrie 2020

Citește și: PSD are lista pentru parlamentare aproape completă

#News