Nicușor Dan a decis să-i cerceteze disciplinar. STB în corzi

Societatea de Transport Bucureşti (STB) a început cercetarea disciplinară faţă de doi şoferi care au avut un comportament nepotrivit faţă de o tânără în scaun cu rotile, potrivit unui comunicat de presă.

O tânără în scaun cu rotile a relatat pe o reţea de socializare că un şofer STB nu i-a permis accesul în autobuz, iar altul le-a adresat cuvinte jignitoare ei şi mamei ei pentru faptul că a trebuit să coboare rampa de acces.

„Regretăm evenimentele petrecute în cursul zilei de 18 iulie 2022, pe traseul liniei 104, în staţia Piaţa Naţiunile Unite, unde doi şoferi STB S.A. au avut un comportament nepotrivit faţă de o tânără în scaun cu rotile. Aceste incidente pun într-o lumină nefavorabilă imaginea companiei şi vă asigurăm că scopul nostru nu este acela de a produce disconfort celor care utilizează mijloacele de transport în comun. Dimpotrivă, prin acţiunile pe care le desfăşurăm în ultima vreme dorim să transmitem tuturor beneficiarilor acestui serviciu public mesajul că interesul nostru major este acela de a oferi condiţii de transport civilizate, la standarde de calitate, demne de o capitală europeană”, se arată în comunicatul STB.

Având în vedere incidentele respective, la nivelul s-a declanşat cercetarea disciplinară a celor doi conducători de vehicule.

„Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. nu tolerează sub nicio formă comportamentul nepotrivit al salariaţilor. Pentru a asigura un transport civilizat şi de calitate, conducătorii de vehicule sunt instruiţi permanent şi insistăm pe implementarea unei conduite care să respecte Regulamentul Intern privind comportamentul în traseu”, au completat reprezentanţii societăţii.

Aceştia au subliniat faptul că, anual, personalul de mişcare al Societăţii este supus unui control medical, care include şi testări psihologice, iar la ieşirea în traseu, conducătorii de vehicule îşi asumă responsabilitatea păstrării integrităţii călătorilor şi a celorlalţi participanţi la trafic, cât şi a vehiculului.