Gabriela Firea

Scandalul alegerilor locale din București este departe de a se fi terminat. Astfel, actualul edil Gabriela Firea consideră că este nevoie să se facă lumină, mai mult aceasta acuză fraude făcute cu ajutorul unor softuri clonate.

„Eu am ştiut că câştig  alegeri ca senator şi ca primar şi ştiu să şi pierd cu demnitate şi fruntea sus. În ciuda furtului masiv, diferenţa nu este foarte mare între mine şi cel care teoretic a câştigat.

Cetăţenii trebuie să ştie adevărul, chiar dacă parcursul meu politic a fost deviat de furtul înregistrat la vot în Bucureşti. Din respect pentru bucureşteni, trebuie să se afle adevărul. Dacă nu, întotdeauna va fi o pată. Ne vin tot mai multe informaţii, nu numai de la sectorul 1, ci şi de la celelalte sectoare. S-au verificat toate copiile proceselor verbale de la secţiile de votare din muncipiul Bucureşti după noaptea alegerilor.Sunt foarte multe erori semnalate. Procese verbale semnate în alb şi care au fost completate ulterior de şefii secţiilor – membrii PNL. De asemenea, procese verbal modificate au fost scrise cu pixul şi ulterior îngroşate cu carioce, modificări de sute de voturi între ceea ce figura pe procesul verbal la o secţie şi la aceeaşi secţie ce apărea pe site-ul AEP”, a spus Gabriela Firea la România TV.

Cifre modificate din pix, soft clonat

Firea a precizat că dorința de putere a liberalilor a dus la acest furt masiv ce a fost cel mai vizibil în Capitală.  

„De la avocații ce lucrează acum pentru aflarea adevărului aflăm că au fost clone ale softului ce au făcut posibil ca persoane bine înșurubate. Să modifice cifre pentru primar general și pentru primari de sectoare. Cui folosește acest furt? E simplu. Actualei puteri politice care a vrut și președinția, și Capitala, şi Primăriile. Noi am depus mai multe plângeri, iar cei ce știu ar trebui să spună tot ceea ce cunosc. Acum le este frică, intervine teama”, a mai adăugat Firea.

De la Primărie în Parlament

Primarul General în funcție nu va bate în retragere după pierderea funcției, ci își dorește o modernizare a PSD.

„Vreau să particip la înnoirea partidului, la modernizarea sa. N-aş spune reformare că deja acest cuvânt ar fost interpretat în fel şi chip. Să nu mai fim de acord ca partidul să susţină teme false.

Rămân alături de colegii mei social-democraţi. Nu vizez o candidatură independentă pentru că dacă voi candida independent nu voi putea să promovez niciun proiect politic în Parlament pentru că nu voi avea voturi, nu voi avea susţinere.

Merg la Senat. Voi deschide lista PSD la Senatul României. Sunt convinsă că acolo voi propune colegilor mei şi ei mă vor susţine. Dorinţa noastră este ca viaţa românilor să fie mai bună”, a menţionat Firea, la România TV.

Citește și: Tudorache își vrea mandatul, în instanță

#News