Dacă ar fi să-l întrebi pe liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, ce părere are despre liberali, acesta ți-ar spune, cu subiect și predicat că nu prea îi place pe aceștia. De altfel, informația nu e una nouă. Până la un punct când, nemulțumit de tot ceea ce îl înconjoară, a decis să dea bir cu fugiții, Tăriceanu a făcut parte din PNL. Până la un punct, așa cum am menționat, de altfel.

În ultima postare a lui Tăriceanu ni se povestește despre campania electorală susținută de liberali, cea acoperită de grija față de situația actuală. Liderul ALDE își motivează opiniile cu exemple ale vizitelor unor miniștri acolo unde nu ar fi fost cazul să fie prezenți. Ca de exemplu cea a ministrului Mediului, Costel Alexe care, nu și-ar fi avut locul în domeniul de activitate a ministrului Sănătății, Nelu Tătaru. Ori cea a Violetei Alexandru la spitalele din București, în condițiile în care domnia sa este ministrul Muncii, nu cel al Sănătății.

Călin Popescu Tăriceanu, despre Costel Alexe: „Oare Ministrul Mediului a rezolvat toate problemele cu tăierile ilegale de pădure și acum se pregătește să-i ia locul dlui Tătaru la Sănătate?”

„Mare atenție, dragi români! Să nu vă mirați dacă de acum la nașteri o să asiste Ministrul Sportului sau Ministrul “Grindă” sau la nuntă vă treziți cu Florin Cîțu sau Cătălin Predoiu! Pentru că PNL nu scapă nici o ocazie pentru a-și face campanie! Că e vorba despre infectați sau chiar decedați, că e vorba de spitale și paturi la ATI, PNL își trimite candidații peste tot! Cum altfel se explică prezența Ministrului Mediului împreună cu dl Tătaru, Ministrul Sănătății, în inspecție la spitalul modular din Lețcani, județul Iași? Oare Ministrul Mediului a rezolvat toate problemele cu tăierile ilegale de pădure și acum se pregătește să-i ia locul dlui Tătaru la Sănătate? Nici una nici alta! Dl Alexe e candidatul PNL la Consiliul Județean Iași și a zis să-și facă niște campanie electorală pe banii noștri!

Tot asta trebuie să fie și explicația pentru care Ministrul Muncii, dna Alexandru, s-a aflat în anturajul Prim-Ministrului și a dlui Arafat la vizitele de la spitalele din București! Doamna în cauză este președintele PNL București și a zis că dacă se preface îngrijorată mai câștigă niște voturi!

Vreți voturi dna Alexandru? Măriți pensiile și alocațiile așa cum prevede legea și o să aveți voturi!”, scrie Călin Popescu Tăriceanu.

Citește și: Tăriceanu are hobby-uri în tendințe, îi plac anunțurile mortuare

#News