Dinamo București
Dinamo București

Lumea sportului este nedreaptă, iar atunci când  loviturile vin pe neașteptate, victima poate fi ușor demoralizată, la propriu… Surpriza este cu atât mai mare, cu cât loviturile nedrepte vin din Europa, de la oameni care vor să ne-nvețe pe noi ce-nseamnă democrația, cinstea și corectitudine, fair-play-ul, dacă este să folosim un singur cuvânt. Te miră atunci când forul continental ia anumite decizii care nu pot fi explicate, dar le pune în aplicare, pentru că nimeni nu cârtește, în fața dictaturii vieneze. Și dacă am pomenit cuvântul dictatură, mi-am adus aminte imediat de președintele Federației Române, Alexandru Dedu, care face la fel, în handbalul românesc, ca cei de la Viena, fără să fie contrat prea tare de cei din jurul său.

Echipa masculină de handbal Dinamo București a primit pumni cu nemiluita, de la oficialii EHF, de parcă ar fi fost un sac de box, fără ca președintele Widerer să-și ceară scuze sau să comenteze cumva, pe site-ul oficial al Federației, de ce a ales ca victimă să fie o echipă din România. Avem și noi un angajat în EHF, cred că de mai bine de 14 ani, pe numele său Doru Constantin Simion, dar nu se implică, n-a făcut-o niciodată, ba eu cred că fuge doar când aude un nume românesc!

Doru Simion

Și mai este încă ceva – pandemia a lovit handbalul pe întreg mapamondul, dar de ce numai Dinamo să aibă de suferit? La ora când jocurile din Liga Campionilor s-au oprit, din cauză de COVID-19, elevii lui Constantin Ștefan terminaseră jocurile din Grupa D, cu o linie de clasament UNICĂ; 7 victorii și 3 meciuri egale, nicio înfrângere! Apoi, în runda eliminatorie, bucureștenii i-au scos din circuit și pe adversarii de la Sporting Lisabona, urmând ca pentru Final Four să întâlnească în dublă manșă echipa lui Nicola Karabatic, Paris Saint Germain. De aici s-a rupt filmul, pentru că Liga Campionilor s-a oprit, iar Federația Continentală a decis, cu de la sine putere, să trimită în Final Four patru echipe alese după… criterii istorice!

Dinamoviștii n-au comentat, datorită educației oficialilor din Ștefan cel Mare, dar nici angajații Federației noastre nu au protestat cumva – știu, nu se pricep la vorbe, dar puteau învăța două-trei fraze diplomatice, dar nici la relații internaționale nu se pricep, pentru că nimeni din Federația noastră nu este prea cunoscut și agreat la Viena

Urma, ca în aceste zile, Dinamo să primească un wildcard de participare în noua ediție de Liga Campionilor, și ca o compensație morală, pentru nedreptatea făcută anterior, dar și pentru că Dinamo îndeplinește toate criteriile impuse de forul de la Viena – o Sală Polivalentă foarte cochetă; transmisii televizate ale meciurilor, de către mai multe televiziuni, și Digi, și Telekom preluând multe meciuri din competițiile continentale; rezultate suprinzător de bune în ultimele două ediții de Liga Campionilor, spectatori care fac o atmosferă excelentă, doar în limitele regulamentare, transmisii digitalizate și rapide, către Federația Europeană. Am ținut să specific toate acestea, pentru că Dinamo București a mai primit o directă în plină figură, neprimind acel pașaport pentru Liga Campionilor. A fost primită o echipă din Ucraina, Motor Zaporoje, care nu îndeplinește nici pe jumătate criteriile impuse de EHF, nici la sală de joc, nici la capitolul transmisii televizate, iar dacă este să vorbim de performanțe, să spunem că, cel puțin în sezonul recent încheiat, Motor s-a clasat pe ultimul loc în Grupa B, cu doar 4 puncte, iar Dinamo a terminat grupa pe primul loc, cu 17 puncte, ba chiar a eliminat și pe Sporting Lisabona, în runda eliminatorie.

Președintele EHF Michael Wiederer

”Da, dar sponsorul lui Zaporoje este bun prieten cu Gazprom, din Rusia, care va deveni, din sezonul următor, finanțatorul Champions League la masculin. Și nu se poate ca tocmai sponsorul să nu aibă o echipă de suflet în Liga mare”, ne spunea cineva din cadrul Clubului Dinamo. Așa să fie oare? Adică să se meargă pe Pile Cunoștințe și Relații și la Federația Europeană? Și atunci unde este cinstea și corectitudinea cu care se laudă Vestul?

Și pentru ca umilința să fie completă, Dinamo a fost desemnată ca echipă de rezervă, dacă se-ntâmplă ca vreo participantă de drept să nu poată lua startul , dar nu prima rezervă, ci a doua, prima fiind formația poloneză Wisla Plock, care a fost în aceeași grupă cu Dinamo, dar a terminat pe locul doi, cu 6 punte în urma bucureștenilor. Comentariile vi le las dumneavoastră…

Hashtag News